Burse - Fonduri mutuale

Aurul, la noi maxime, petrolul creşte, bursele cresc. Cum explică brokerii euforia?

Aurul, la noi maxime, petrolul creşte, bursele cresc. Cum explică brokerii euforia?

Autor: Adrian Cojocar

14.10.2010, 23:10 23

De la începutul lunii septembrie, bursele externe au cunoscutaprecieri semnificative care au alimentat în parte şi piaţa de laBucureşti.

Evoluţia poate părea surprinzătoare având în vedere căinvestitorii s-au refugiat în această perioadă şi în plasamentedefensive, de genul metalelor rare, aur, argint, platină, impingândcotaţiile acestora la noi nivelurile record.

Numai de la începutul lunii septembrie cotaţia futures aargintului de la bursa de mărfuri din Chicago s-a majorat până înprezent cu 20%, preţul aurului a urcat cu 10%, iar cel la platină aavansat cu 12,7%. Aurul a atins ieri un nou maxim istoric, de 1.380de dolari pe uncie, iar analiştii îl văd urcând până la 1.500 dedolari.

De regulă, astfel de evoluţii au loc când pieţele financiaresunt în scădere, însă investitorii au luat cu asalt şi bursele, celmai urmărit indice american, S&P500, apreciindu-se în ultimalună şi jumătate cu 15,5%.

Bursa de la Bucurşti s-a bucurat mai puţin de creşterile deafară, indicele BET urcând cu 4%, iar SIF-urile s-au apreciat înmedie cu 12,6%. Este cunoscut însă că piaţa autohtonă nu se poatedesprinde pentru prea multă vreme de evoluţiile externe şi încontinuare trendul Bursei va fi dat tot de ce se întâmplă la nivelglobal pe pieţele mature.

Brokerii sunt de părere că atât bursele, cât şi cotaţiile lametale sunt alimentate de aşteptările inflaţioniste aleinvestitorilor cu privire la politicile monetare ce urmează să fiepuse în practică de băncile centrale ale celor mai importanteeconomii.

"Avansul cotaţiilor de la burse ale metalelor, dar şi alecerealelor este determinat de această aşteptare privind o nouă undăde măsuri monetare de tipul «quantitative easing» (achiziţie deactive - n.r.) din partea băncilor centrale. Prin acestea seinjectează lichiditate în sistemul financiar. Sunt măsurineconvenţionale de stimulare a economiilor prin achiziţia detitluri de stat şi a altor active care să aducă lichiditate îneconomie. În SUA se vorbeşte de sume de ordinul a 500 de miliardede dolari şi lumea cumpără pe zvonuri pentru a marca câştigul peştire atunci când măsurile se vor concretiza", explică AndreiRădulescu, analist la firma de brokeraj Target Capital dinCluj.

De aceeaşi părere este şi Adrian Lupşan, directorul generaladjunct al Intercapital Invest, care spune că investitorii artrebui să stea cu ochii pe cotaţia aurului pentru a vedea în cedirecţie o vor lua bursele.

"Urmăresc cu atenţie aurul. Acesta poate atinge la sfârşitulacestui an nivelul de 1.500 de dolari uncia. Practic pieţele demărfuri pot să mai avanseze până către finalul anului cuaproximativ 10-15% faţă de preţurile actuale. Această mişcare vacoincide cu o depreciere în continuare a dolarului faţă de euroundeva la niveluri de 1,45-1,51 euro/dolar. În acest contextindicele S&P 500 poate testa un nou maxim de 1.300 de puncte",este de părere Lupşan.

Potrivit lui, principalul motiv care stă la baza ultimelorevoluţii ale pieţelor de mărfuri este perspectiva inflaţionistăanticipată în ultimele săptămâni de către marii jucătoribursieri.

"Cel mai important semnal a fost dat de către recentele mişcăriale FED (banca centrală a SUA) în ceea ce priveşte politicamonetară a "banilor ieftini". Tot perspectiva inflaţionistă este şimotivul pentru care inclusiv pieţele de acţiuni se apropie demaximele înregistrate în primăvara acestui an", a continuat AdrianLupşan.

Andrei Rădulescu spune că investitorii plasează bani în aur şidin cauza prefigurării unui război monetar prin încercarea dedevalorizare a monedelor naţionale ale principalelor economiipentru a câştiga competitivitate la export şi există voci care punla îndoială sistemul monetar şi spun că ne-am putea întoarce la oancorare a cursurilor de schimb la aur.

"Pe termen scurt pieţele externe ar putea creşte dacărezultatele raportate de companii vor fi peste aşteptări şi dacăvom vedea o ameliorare semnificativă a indicatorilor macro. N-aşvrea să adopt un scenariu pentru că sunt de părere că perioadaurmătoare va fi una a adevărului care va determina mersuleconomiilor şi al burselor", consideră analistul de la TargetCapital.

Pe piaţa de la Bucureşti investitorii pot specula directevoluţia cotaţiilor la aur şi petrol, dar şi a unor indicieuropeni, precum DAX, prin intermediul contractelor lansate recentde Erste şi Raiffeisen cu suport pe acestea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO