Burse - Fonduri mutuale

Bursa a crescut cu 24% de la începutul anului, dar încă nu a revenit la nivelul din urmă cu un an. Care sunt câştigătorii primului trimestru

Bursa a crescut cu 24% de la începutul anului, dar încă nu a revenit la nivelul din urmă cu un an. Care sunt câştigătorii primului trimestru

Autor: Andrei Chirileasa

02.04.2012, 00:05 964

Indicele BET, care urmăreşte cele mai importante 10 companii de pe bursă, a crescut cu 24% de la începutul anului, urcând astfel bursa de la Bucureşti pe locul al treilea la nivel mondial, după Venezuela şi Vietnam.

Această evoluţie a readus piaţa de capital din România în atenţia in­ves­ti­to­ri­lor instituţionali internaţionali, care au avut o contribuţie semnificativă la creş­te­rea acţiunilor locale. Cele mai mari câş­tiguri le-au înregistrat acţiunile com­pa­niilor mari şi lichide de pe bursă (Fondul Proprietatea, Petrom, SIF-uri), care sunt preferate de fondurile de in­ves­tiţii. Astfel, creşterea indicelui BET este mai mare decât cea a indicelui BET-C, care urmăreşte acţiunile tuturor com­pa­niilor de pe bursă (mai puţin SIF-urile), care a câştigat 17,3% în primul trimestru. Indicele BET-FI, care arată evoluţia SIF-urilor şi a acţiunilor FP, a crescut cu 29,1%.

Creşterile puternice s-au înregistrat în ianuarie şi februarie, luna martie fiind marcată de uşoare corecţii, mai ales în prima parte. Totuşi, spre finalul lunii cotaţiile s-au stabilizat.

În ciuda creşterilor din primele trei luni, majoritatea acţiunilor de la BVB se tranzacţionează sub nivelurile din urmă cu un an. Indicele BET este cu 9,4% sub nivelul de atunci. Asta deoarece şi în primul trimestru din 2011 bursa a avut creşteri semnificative, dar la jumătatea anului trecut a scăzut puternic, pe fondul turbulenţelor externe. Revenirea bursei de la Bucureşti a început concomitent cu revenirea pieţelor internaţionale, după ce liderii europeni au ajuns la un acord pentru salvarea Greciei, iar Banca Centrală Europeană a început să pompeze miliarde de euro în piaţă.

"Anul trecut am asistat la un ciclu euforie - panică. Dacă la începutul lui 2011 rezultatele înregistrate de anumite companii şi distribuirea de dividende considerabile au determinat investitorii să acumuleze acţiuni, situaţia economică şi gradul de îndatorare al unor ţări din zona euro au indus o stare de panică în pieţele globale şi astfel am asistat la corecţii de 30-40% pe cei mai importanţi indici. Din noiembrie 2011, atunci când s-au stabilit minimele pe majoritatea simbolurilor, situaţia economică globală s-a îmbunătăţit, cel mai vizibil fiind pe costurile la care se finanţează ţările cu probleme din zona euro. Investitorii globali şi cei din România au "mirosit" oportunităţile de a investi în companii cu o structură bilanţieră solidă şi o bază de clienţi stabilă, ce se tranzacţionau cu un discount considerabil faţă de valoarea lor intrinsecă, astfel că am asistat la trendul pozitiv din ultimele patru luni", a explicat Bogdan Gheorghe, analist la firma de brokeraj Tradeville.

Pentru acest an, analiştii speră ca evoluţia bursei să nu mai repete scenariul de anul trecut. Ei văd o consolidare a cotaţiilor în perioada următoare şi o revenire a creşterilor spre finalul anului.

"Am avut o perioadă în debutul anului în care am văzut creşteri ale cotaţiilor însoţite şi de avansul volu­melor de tranzacţionare urmată o lună martie cu unele corecţii şi reducere a rulajelor, însă cred că în continuare o să vedem piaţa intrând într-o zonă de consolidare şi mă aştept ca evoluţia până la sfârşitul anului să fie ascendentă", a declarat Adrian Danciu, şeful departa­mentului de analiză al Broker Cluj. El se aşteaptă ca acţiunile din sectorul financiar să aibă evoluţii mai bune decât media pieţei până la finalul anului, după ce în primul trimestru cele mai mari creşteri au fost în sectorul energetic, reprezentat de Petrom şi Fondul Proprietatea.

Top câştigători şi perdanţi

Cea mai mare creştere de pe bursă, dintre acţiunile cu tranzacţii de cel puţin 10.000 de euro în primele trei luni, au avut-o titlurile producătorului de îngră­şă­minte chimice Azomureş Târgu-Mu­reş (AZO), care au câştigat 48%. Creşterea titlurilor AZO s-a am­plificat de la mijlocul lunii martie, când a devenit oficială preluarea companiei de către grupul elveţian Ameropa Holding. Investitorii au cumpărat acţiuni şi au ridicat preţul sperând că vor obţine un preţ mai mare în oferta publică de preluare pe care elveţienii sunt obligaţi să o deruleze.

Titlurile Petrom (SNP) au crescut cu 42% în condiţiile în care compania a raportat cel mai mare profit din istorie, pe 2011, iar preţul ţiţeiului pe plan internaţional se menţine peste nivelul de 100 de dolari/baril. Fondul Proprietatea (FP) a fost propulsat de lupta dintre acţionari pentru control şi de propunerile acestora privind strategia viitoare a fondului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO