Capitalizarea tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti a urcat cu 3,7% sau 11,8 mld. lei în primele trei luni din 2023, până la 335,8 mld. lei, în contextul în care piaţa principală a crescut cu 11,1 mld. lei (3,6%), iar piaţa AeRO a adăugat aproximativ 730 mil. lei (4,9%), conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.
În acelaşi timp, indicele celor 20 de bluechip-uri BET a urcat cu 10,8% în T1/2024, în timp ce randamentul cu tot cu dividende (BET-TR) a fost de 11,3%. Creşteri de peste 10% au mai avut indicii BET-TRN, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BETAeRO şi BETPlus (10,2%). Numai în martie indicele principal BET a urcat cu 7,1% după o serie de mai multe maxime istorice.