Aerostar Bacău (ARS), cea mai mare companie de pe plan local din sectorul aeronautic, şi-a majorat vânzările cu 19% în primele şase luni ale anului, până la 104,9 mil. lei (circa 23,6 mil. euro). Profitul net al companiei a crescut de asemenea cu 6%, până la 7,1 mil. lei (1,6 mil. euro).
Exporturile au fost principalul pilon de creştere al afacerilor Aerostar, în prima jumătate a anului acestea avansând cu 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi au totalizat 96 mil. lei (circa 21,6 mil. euro). Aerostar a ajuns să exporte 91% din producţie în prima jumătate a anului faţă de 83% în urmă cu un an. Înainte de criză exporturile Aerostar ocupau numai o treime din afaceri. Vânzările companiei pe piaţa europeană au generat 60% din afaceri în primul semestru, în timp ce o treime a venit din alte state din afara Europei. Pe de altă parte, vânzările pe piaţa internă s-au diminuat cu 38%, până la 8,8 mil. lei (2 mil. euro), se arată în raportul semestrial al companiei.