Burse - Fonduri mutuale

Surpriză: Gabriel Resources, compania care deţine proiectul Roşia Montană, în top 10 cele mai mari investiţii ca valoare ale clienţilor TradeVille, cel mare broker de retail de la Bursa de Valori Bucureşti

Surpriză: Gabriel Resources, compania care deţine...

Autor: Liviu Popescu

11.10.2023, 07:00 5914

♦ În funcţie de valoarea celor 64.000 de conturi, pe primul loc se află titlurile de stat Fidelis, urmate de Banca Transilvania, Hidroelectrica, OMV Petrom, Tesla, Nuclearelectrica, Gabriel Resources, S&P 500, Apple şi Microsoft ♦ Pe de altă parte, top 10 deţineri ca număr de clienţi arată că 41% din conturile TradeVille au OMV Petrom în portofoliu, 37% Hidroelectrica, iar 36%  Nuclearelectrica.

Cele mai mari zece investiţii din portofoliile clienţilor TradeVille, cea mai mare societate de brokeraj de retail de la Bursa românească, cu tranzacţii intermediate anul acesta de 2,2 miliarde de lei, arată o preferinţă pentru titlurile de stat Fidelis, acestea fiind pe primul loc, urmate de Banca Transilvania (simbol bursier TLV), OMV Petrom (SNP), Hidroelectrica (H2O), însă îşi fac apariţia şi nume mai „exotice“, precum Gabriel Resources, compania canadiană care deţine proiectul Roşia Montană. Astfel, potrivit datelor transmise de TradeVille la solicitarea Ziarului Financiar, în top 10 deţineri în funcţie de valoare, Gabriel Resources (GBU) se poziţionează pe locul şapte, între Nuclearelectrica (SNN) şi indicele american S&P 500. TradeVille nu menţionează valoarea fiecăruia, însă spune că primele trei deţineri reprezintă peste 50% din totalul de deţineri din top 10. 

„Clienţii TradeVille, cei mai numeroşi din categoria de retail, au o preferinţă pentru companiile listate la BVB şi pentru titlurile de stat. Din top 10 deţineri ca valoare, românii deţin 4 companii din indicele BET: OMV Petrom, Banca Transilvania, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Pe lângă titlurile de stat, în top 10 îşi mai fac apariţia şi câteva companii din Big Tech-ul american, anume Tesla, Apple şi Microsoft. Totodată, ETF-ul pe S&P 500 completează această listă selectă, din care nu lipseşte nici Gabriel Resources, surpriza din top 10“,  conform directorului departamentului de analiză TradeVille.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO