Business Construct

Canadienii de la Telus au închiriat jumătate din clădirea AFI Park 3 unde vor lucra 800 de angajaţi

AFI Park 3 Implică o investiţie de 20 mil. euro

AFI Park 3 Implică o investiţie de 20 mil. euro

Autor: Cristi Moga

12.08.2014, 00:06 987
Compania canadiană Telus, un furnizor de servicii externalizate, a închiriat un spaţiu de aproape 6.000 de metri pătraţi în clădirea AFI Park 3 aflată în construcţie lângă mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti în care îşi va muta activitatea de la începutul anului viitor.
 
Telus are în România două birouri în Craiova şi în parcul de afaceri Global City din Pipera în care lucrau în jur de 300 de angajaţi în primăvara acestui an, când compania anunţa planuri pentru recrutarea altor 500 de angajaţi în România până la finalul acestui an.
 
„Am închiriat 5 etaje din AFI Park 3 către Telus, clădirea va fi finalizată în decembrie, iar ei se vor muta în ianuarie. Cu acest contract spaţiile de birouri din clădire sunt închiriate aproape complet“, a declarat pentru ZF David Hay, CEO al AFI Europe România.
 
Telus ar putea amenaja staţii de lucru pentru 700-800 de persoane sau chiar mai mult în birourile închiriate. Valoarea acestui contract poate fi estimată la circa un milion de euro pe an, ţinând cont că imobilul AFI Park 2 a fost închiriat integral anul trecut pentru 2,1 mil. euro pe an. Reprezentanţii Telus nu au comentat informaţiile până la închiderea ediţiei.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO