Business Hi-Tech

eMAG şi Flip lansează programul Easy BuyBack prin care clienţii îşi pot vinde telefonul vechi în regim buyback către Flip direct din platforma eMAG şi primesc bani pentru achiziţia unui alt telefon

Cristian Cârjan, Senior Commercial Director eMAG.

Cristian Cârjan, Senior Commercial Director eMAG.

Autor: Alexandra Cepăreanu

15.04.2024, 11:52 271

eMAG şi Flip lansează programul Easy BuyBack prin care clienţii îşi pot vinde telefonul vechi în regim buyback către Flip direct din platforma eMAG şi primesc bani pentru achiziţia unui alt telefon, au transmis reprezentanţii celor două companii printr-un comunicat. Astfel, prin Easy BuyBack, program care este disponibil în întreaga ţară, clienţii îşi pot valorifica vechiul telefon şi cumpăra altul nou direct de pe eMAG. Vechiul dispozitiv poate fi predat la easybox sau la curier.

„În general, oamenii înlocuiesc telefonul o dată la trei ani, iar telefoanele de nouă generaţie sunt tot mai scumpe. Cu noul program de buyback, care este cât se poate de simplu şi intuitiv, clienţii eMAG pot să îşi cumpere telefoane abia apărute pe piaţă la preţuri mai bune, vânzând telefonul vechi pe platforma noastră. În doar câteva minute oricine poate să efectueze tranzacţia fără a se mai deplasa în magazin sau a migra pe o altă platformă. Mă aştept ca în următorii doi ani să vindem cel puţin 100.000 de telefoane prin Easy BuyBack şi să completăm gama de produse şi cu alte categorii de interes pentru clienţi”, a spus Cristian Cârjan, Senior Commercial Director eMAG. 

De asemenea, clienţii pot achita noul produs printr-una dintre metodele flexibile de plată din contul eMAG Wallet: plata în patru rate, în 12 rate sau la 30 de zile, potrivit sursei citate. Programul este disponibil pe eMAG pentru modelele eligibile, urmând să fie extins pe viitor şi pentru alte categorii de produse. Easy BuyBack by eMAG&Flip este disponibil în România şi va fi lansat în curând şi în Ungaria şi Bulgaria.

„Prin consolidarea parteneriatului buyback pentru clienţii eMAG, aducem procesul de evaluare şi vânzare a telefoanelor direct în platforma eMAG. Aşa ne asigurăm că drumul telefoanelor către Flip este cât mai scurt, eficient şi sigur, în beneficiul clienţilor. Conform datelor noastre, clienţii au economisit în medie 1.800 lei anul trecut prin programul buyback, cele mai populare modele valorificate fiind iPhone 11, 12, 13, Galaxy S22 Ultra”, a spus George Moroianu, co-fondator Flip.  

În ultimii aproximativ doi ani, peste 25.000 de clienţi eMAG şi-au valorificat telefoanele vechi pe platforma Flip şi au achiziţionat produse noi. Clienţii care achiziţionează prin buyback îşi permit să acceseze produse mai avansate precum iPhone 15, iPhone 15 Pro, iPhone 15 Pro Max, Samsung S24, Samsung S24 Ultra, arată sursa citată anterior. Segmentul de buyback are un potenţial important de creştere de până la 20% din vânzările totale de telefoane mobile, potrivit estimărilor eMAG.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24