Business Hi-Tech

Oracle, in cea mai buna forma

22.06.2000, 00:00 15



Grupul Oracle, al doilea producator mondial de software, a inregistrat in ultimele trei luni o crestere spectaculoasa a venitului net, datorata in cea mai mare parte vanzarilor record de aplicatii pentru comertul electronic. Larry Ellison, presedintele companiei, a declarat ca aceasta a devenit deja cel mai mare furnizor de aplicatii software, devansand firma germana SAP. "In trimestrul incheiat la 31 mai Oracle a vandut aplicatii software pentru companii in valoare de 447 milioane de dolari, in timp ce vanzarile SAP nu au totalizat, in acelasi interval, decat 352 milioane de dolari", a subliniat Ellison.

Venitul net inregistrat in perioada martie-mai (excluzand sumele obtinute din vanzarea anumitor active) s-a cifrat la 926 milioane de dolari, cu 76% mai mult decat cel realizat in urma cu un an. Aceasta suma corespunde unui venit de 31 centi per actiune, depasind estimarile majoritatii specialistilor, care se asteptau la un rezultat de ordinul a 25 de centi per actiune.

Calculat pe ansamblul ultimelor 12 luni, venitul net al grupului Oracle a atins 10,1 miliarde de dolari, fata de 8,8 miliarde de dolari in anul precedent.

Evolutia companiei Oracle este considerata de numerosi analisti drept un adevarat indicator al starii de sanatate a firmelor din sectorul IT. Din acest motiv, datele anuntate dau motive de optimism investitorilor de pe Wall Street. In ultimele zile, pretul titlurilor Oracle a crescut constant, ajungand, ieri, la 86,12 dolari per actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO