Business Hi-Tech

Sony deschide un call-center regional in Bulgaria

02.04.2008, 17:25 12

Compania japoneza Sony a anuntat ca va deschide in Bulgaria un call center regional care va deservi clienti din zece tari europene, inclusiv Romania, scrie presa internationala. Centrul a fost inaugurat ieri in Business Park Sofia, situat in capitala tarii, si va avea 12 angajati.
Potrivit oficialilor Sony, clientii din Bulgaria, Bosnia si Hertegovina, Cehia, Croatia, Macedonia, Romania, Slovacia, Slovenia, Serbia si Ungaria pot apela direct numarul 0700-1-SONY (0700-1-7669) pentru a intra in legatura cu operatorii din call-center. Sony a ales Bulgaria pentru ca resursele umane sunt calificate din punct de vedere tehnic si sunt instruite in mai multe limbi straine, au precizat oficialii reprezentantei Sony in Bulgaria. Operatorii din call-center vor gestiona apelurile si cererile clientilor si le vor oferi acestora informatii in timp real despre produse noi, preturi sau programe promotionale. De asemenea, centrul se va ocupa de probleme legate de returnarea banilor clientilor si de problemele legate de distributie.
"Scopul nostru este sa le oferim in timp real potentialilor clienti informatii la zi", a declarat Anguel Kuguiyski, directorul regional al Sony pentru Bulgaria, Macedonia, Serbia, Muntenegru si Albania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO