Business Internaţional

Analist: Dolarul are în faţă o furtună perfectă

Analist: Dolarul are în faţă o furtună perfectă

Autor: Catalina Apostoiu

25.01.2017, 00:00 1899
Există o bază fundamentală pentru deprecierea în continuare a dolarului, a declarat Vasileios Gkionakis, strateg-şef la UniCredit, pentru CNBC. Moneda americană se menţine în jurul unui minim pe şase săptămâni în urma comentariilor lui Steve Mnuchin, nominalizat pentru poziţia de secretar al Trezoreriei americane, privitoare la potenţialele efecte negative pe termen scurt ale „dolarului excesiv de puternic“ asupra economiei ţării. Aceste comen.tarii reprezintă doar unul dintre factorii care sugerează că dolarul va pierde în continuare teren în lunile următoare, potrivit strategului de la UniCredit. De asemenea, pieţele au interpretat greşit posibilul efect al stimulentelor promise de Donald Trump, a adăugat acesta. „Inflaţia pe termen mediu reprezintă un factor negativ pentru curs, iar acum noua administraţie încearcă să împingă dolarul în jos, astfel încât o furtună perfectă pare să se profileze pentru dolar în următorul aproximativ un an“, a explicat Gkionakis. „Cred că 2017 va fi un an când dolarul se va menţine la un nivel scăzut“, a concluzionat strategul de la UniCredit. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO