Business Internaţional

Balcerowicz tine la un deficit de 1,5% din PIB

28.05.2000, 00:00 17



Ministrul de Finante al Poloniei, Leszek Balcerowicz a lansat marti dezbaterile asupra bugetului pe 2001, propunand Cabinetului o reducere importanta a deficitului bugetar si masuri dure de micsorare a cheltuielilor publice.

El sustine necesitatea mentinerii unui nivel al deficitului bugetar pentru anul viitor de 1,5 procente din Produsul Intern Brut (PIB), fata de 2,7 procente din PIB, cat reprezinta deficitul bugetar pentru acest an, informeaza o sursa guvernamentala citata de Reuters.

Cadrul mai larg al restrictionarii politicii fiscale include si majorarea primei de asigurare de stat obligatorie, platita statului, reducerea numarului de zile lucratoare pe saptamana, precum si continuarea reformei fiscale, a explicat un oficial al Ministerului de Finante.

Guvernul Poloniei urmeaza sa adopte politicile macroeconomice corespunzatoare bugetului pe anul viitor, la inceputul lunii iunie, dupa care, pana in septembrie, va trebui sa trimita proiectele de legi Parlamentului. Insa acest calendar ar putea fi impiedicat de un posibil colaps al Cabinetului actual.

Guvernul polonez de centru-dreapta a intrat saptamana aceasta in cea mai puternica criza a sa, Partidul Uniunii Libertatii (UW), condus de Balcerowicz amenintand sa isi retraga ministrii din Guvern, ca semn de protest la adresa esecului partenerului lui de coalitie, Blocul Solidaritatea (AWS), de a urma politicile stabilite.

Banca centrala a Poloniei si numerosi economisti independenti pledeaza pentru adoptarea unei politici fiscale mai restrictive pentru anul viitor, aceasta putand contribui la reducerea suficienta a consumului pentru a mentine nivelul deficitului bugetar in limite acceptabile si a permite reducerea ratelor dobanzilor.

Deficitul contului curent al Poloniei a atins in luna martie 8,3 procente din PIB, fata de 7,4 procente din PIB, in aceeasi luna a anului trecut.

"Un deficit bugetar de 1,5 procente din PIB reprezinta un obiectiv destul de ambitios, insa nu nerealist. Acesta ar transmite AWS semnalul ca restrictionarea fiscala este necesara", a declarat Dirk Woelfer, economist pentru S&P MMS in Frankfurt.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO