Pentru Europa putea fi mai rău. Spre exemplu, Japonia a trebuit să închidă mai multe centrale pe gaze pentru a evita lipsa combustibilului în alte părţi. În schimb, după două ierni blânde depozitele de gaze ale Uniunii Europene sunt pline. Iar Germania este pe cale să-şi realizeze visul de a deveni centru energetic european, dar nu cu ajutorul gazelor ieftine ruseşti, pe care nimeni în Europa, în afară de câteva state, nu le mai vrea, ci mulţumită importurilor de gaze naturale lichefiate.
După ce Rusia a atacat Ucraina, Germania şi-a construit mai multe terminale de import de GNL şi s-a abonat la câteva din alte ţări. Pentru că Berlinul s-a orientat spre această direcţie până şi Austria, a cărei dependenţă de gazele ruseşti a crescut în ultimele luni de la „doar“ 80% din consum la 100% în decurs de doi ani, va putea încerca să iasă de pe orbita energetică a Rusiei. Tot ce trebuie să facă este să construiască un gazoduct de numai 40 de kilometri care s-o lege de Germania.
Este o investiţie de 200 de milioane de euro în cadrul unui proiect ţinut îngheţat ani de zile de guvernele austriece. Conducta îi va permite pieţei austriece să-şi acopere consumul de gaze doar cu ce importă din Germania. Rămâne însă problema contractului pe care Austria îl are cu Gazprom până în 2040. Gazele ruseşti îi permit în prezent acestei ţări să fie exportator de electricitate. Însă o bună parte din gazele ruseşti ajung în Austria prin Ucraina.
Dependenţa de gazele ruseşti a stârnit un scandal politic la Viena. Tot acolo se dezvoltă în prezent un scandal cu spioni ruşi. Presa rusă de propagandă scrie deja că Austria va fi obligată să plătească tot gazul rusesc prevăzut în contract, chiar dacă nu-l importă. Dacă Austria face saltul spre Germania, de acest lucru va putea profita şi Ungaria, după cum scrie Portfolio. Dacă va vrea. Guvernul Orban insistă pe creşterea securităţii energetice a ţării.
Dar ce înseamnă acest lucru ţine de interpretare. Şi Ungaria are un contract de import de gaze pe termen foarte lung încheiat cu Gazprom, considerat de importanţă strategică pentru că oferă acces la o sursă de energie considerată de Budapesta sigură. În acelaşi timp, guvernul vorbeşte şi de diversificare. În ultimii ani, în Ungaria via Austria a ajuns mai puţin gaz decât înainte, în timp ce rolul Croaţiei, Serbiei şi României a crescut semnificativ, scrie Portfolio, care aminteşte şi că în comparaţie cu media din perioada cuprinsă între primăvara 2018 şi primăvara 2023 consumul de gaze din Ungaria din ultimele 12 luni este cu 20% mai mic. Ungaria este dependentă de Rusia şi pentru bani. Moscova finanţează cu zece miliarde de euro extinderea singurei centrale nucleare ungare.
De ea guvernul Orban a legat multe planuri energetice, inclusiv de a face din Ungaria un exportator de electricitate. Ungaria are acces şi la terminalul de LNG al Croaţiei de pe insula Krk. Pe acolo primeşte GNL printr-un contract cu Shell care va expira în 2027. Guvernul ungar intenţionează să-l extindă. Terminalul croat a devenit funcţional în 2021, iar în timpul crizei energetice a cunoscut o explozie de clienţi. Guvernul Croaţiei vrea să extindă capacitatea de procesare de la Krk, iar de aceste eforturi s-au arătat interesate guvernele Germaniei, Austriei şi Sloveniei, printre altele.
Importanţa pe care a căpătat-o Krk este o poveste care se repetă la mai toate terminalele de GNL noi. În primele zile din aprilie Republica Moldova a importat pentru prima dată GNL americane prin terminalul plutitor (FSRU) de la Alexandroupolis, Grecia. Unitatea este un vas-cisternă modificat care a fost adus în Grecia în decembrie anul trecut.
Terminalul este racordat la reţeaua de transport de gaze a Greciei, iar combustibilul descărcat acolo poate ajunge în Bulgaria, România, Serbia, Macedonia de Nord, Ungaria, Slovacia, Moldova şi chiar Ucraina. Bulgaria are o participaţie de 20% la acest proiect, prin care poate primi gaze din Qatar şi SUA, iar CEO-ul companiei naţionale de gaze a ţării, Bulgartransgaz, a declarat în februarie că analizează posibilitatea achiziţionării unei participaţii şi la faza a doua, adică un al doilea terminal de GNL. Grecia are o instalaţie mai veche de import de gaze lichefiate la Revithoussa.
De asemenea, o companie ce aparţine Hellenic Petroleum, grup la care acţionar este şi statul elen, testează interesul pieţei pentru instalarea unui nou terminal plutitor de GNL, la Salonic. Şi Polonia importă GNL, dar prin propria instalaţie, pusă în funcţiune în 2015 la Swinoujscie.
Capacitatea de procesare îi este majorată. Orlen, compania naţională de petrol şi gaze a Poloniei, nu se mulţumeşte doar cu instalaţia de import de GNL şi îşi construieşte şi o flotă de nave-cisternă. De ele va fi nevoie când va fi gata, după ultimele estimări în 2028, şi unitatea de procesare de tip FSRU pe care Polonia vrea s-o instaleze la Gdansk. În plan este şi o a doua unitate acolo.
Extinderea ar fi posibilă mulţumită interesului arătat de Cehia, Slovacia şi Ucraina. Şi Ungaria s-a abonat la importurile de GNL prin intermediul instalaţiilor poloneze. În felul acesta, Polonia poate deveni poarta diplomaţiei energetice a SUA. Spre deosebire de alte state europene, Polonia a mers mai departe în căutarea de surse de gaze construindu-şi un gazoduct, Baltic Pipe, până în Norvegia, unde Orlen a cumpărat infrastructură şi active upstream şi extrage deja gaze, aducându-le acasă.
Cipru vrea să intre şi el în jocul cu GNL şi are în curs de construcţie un terminal la Vasiliko. Dar proiectul, dezvoltat de o companie chinezească, este mult întârziat. Unitatea ar fi trebuit să fie gata iniţial în 2022. Termenul a fost extins până în 2023, apoi până în 2024. Guvernul cipriot spune că dacă Ciprul ar fi putut primi GNL, energia ar fi fost mult mai ieftină anul acesta. Însă nicio altă ţară europeană nu şi-a dezvoltat atât de rapid o capacitate atât de mare de import şi procesare de GNL ca Germania.
Dependentă de gazele ruseşti ieftine, economia germană nu a avut nevoie de gaze lichefiate până când Rusia a pornit război contra Ucrainei în februarie 2022, folosind energia ca armă geopolitică împortiva Europei. La începutul acestui an, primul terminal de GNL german, cel de la Wilhelmshaven, îşi sărbătorea deja un an de funcţionare. Are potenţialul de a acoperi 6% din consumul de gaze al Germaniei. În prezent, Germania are în funcţiune patru terminale de tipul FSRU. Cel de la Mukran a primit primul transport în februarie. Altele sunt în pregătire şi, mai important, este în construcţie un terminal pe uscat.
Cu toate acestea, UE a cumpărat jumătate din exporturile de GNL ale Rusiei în februarie, potrivit Reuters. Datele S&P Global arată că în primul trimestru Rusia a furnizat Europei peste 16% din importurile totale de gaze lichefiate, faţă de 12% în primele trei luni din 2023. Franţa, Spania şi Belgia au fost principalii clienţi. Analiştii consideră că tendinţa va continua pe termen scurt. Importurile de GNL din SUA au acoperit aproape 14% din cerarea de gaze din Europa anul trecut.
