Business Internaţional

Poliţia turcă a arestat un lider marcant al societăţii civile

Poliţia turcă a arestat un lider marcant al...

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

19.10.2017, 10:14 59

Site-ul de ştiri T24 relatează că omul de afaceri ar fi fost arestat de poliţia antiteroristă pentru şapte zile, potrivit avocatului lui Kavala.

Omul de afaceri este preşedintele instituţiei culturale Anadolu Kultur. Poliţia a efectuat percheziţii la sediile acestei instituţii şi a confiscat mai multe calculatoare, a mai precizat site-ul.

Kati Piri, raportorul Parlamentului European pentru Turcia, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acest eveniment.

"Este o ştire foarte îngrijorătoare că Osman Kavala a fost arestat la Istanbul. Vom propune Parlamentului European să lanseze de urgenţă un apel pentru eliberarea lui", a transmis oficialul pe Twitter.

În urma tentativei eşuate de lovitură de stat militară din Turcia, din iulie 2016, autorităţile de la Ankara au declanşat o amplă campanie de pedepsire a persoanelor suspectate că ar fi participat la această acţiune. Sute de mii de persoane au fost demis din funcţii, iar zeci de mii oameni au fost arestaţi, inclusiv mulţi oponenţi ai preşedintelui Recep Erdogan.

Măsurile represive luate de Ankara, care au vizat inclusiv jurnalişti străini, au provocat o reacţie dură din partea multor ţări UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO