Pentru Germania aflată în plină campanie electorală, Turcia cu o guvernare din ce în ce mai autoritară nu are ce căuta în Uniunea Europeană. Pentru Turcia, atitudinea Germaniei este dovada că liderii acestei ţări se bălăcesc în populism. Între cea mai mare economie europeană şi cea mai mare putere militară de la Marea Neagră după Rusia se dezvoltă o criză fără precedent despre care analiştii spun că va încuraja Ankara să submineze poziţia UE în Balcani şi să-şi întărească propria influenţă acolo.
Turcia are investiţii şi investeşte în Balcanii de Vest - o dovadă a forţei economiei turce, după cum scrie presa de propagandă a guvernului de la Ankara, sau un semn că oamenii de afaceri turci sunt goniţi din ţară de nesiguranţa politică, după cum spun unii analişti europeni.
Turcia se numără printre primii zece parteneri comerciali ai Republicii Kosovo, ai Muntenegrului, ai Albaniei, Macedoniei şi Bosniei. Criza politică turcească alimentează creşterea investiţiilor în Balcani, scrie Balkan Insight. Această criză, care a devastat economia şi a distrus oportunităţile de a investi pe piaţa internă, motivează multe companii turceşti să-şi mute operaţiunile în statele balcanice cu care se învecinează. Companiile sunt motivate şi de legislaţia care încurajează investiţiile în străinătate.
„Situaţia politică din Turcia a influenţat interesul firmelor turceşti pentru Balcani“, spune Sait Aksit, profesor de relaţii internaţionale specializat în politică turcească la Universitatea de Orient Apropiat din Ciprul de Nord. „Potrivit datelor statistice turceşti, volumul comerţului cu 11 state balcanice din 2016 este de patru ori mai mare decât era în 2002, crescând de la 3,6 miliarde de euro la 13,4 miliarde de euro“, a explicat Aksit. Potrivit cifrelor OCDE, Turcia a furnizat oficial ajutoare pentru dezvoltare ţărilor din Balcanii de Vest de 154,6 milioane de dolari în 2015. Este cel mai mare nivel al fondurilor turceşti destinate acestor ţări.
Până în 2004, investiţiile străine directe anuale ale Turciei (ISD) în Balcani erau îndreptate aproape exclusiv către Bulgaria şi România, potrivit unei analize a cercetătorului de politică externă Mehmet Ugur Ekinci. Accelerarea liberalizării Balcanilor de Vest şi semnarea unor acorduri bilaterale cu Turcia au deschis şi alte canale, iar investiţiile s-au diversificat. În 2007, doar Albania a primit 42,2% din ISD-urile totale venite din Turcia. Procentul reflectă participări străine la privatizarea parţială a companiei publice de telecomunicaţii ALBtelecom, cumpărată de un consorţiu turc în 2007. În 2010, Bosnia şi Herţegovina au devenit principalul beneficiar al ISD-urilor din regiune, acestea ajungând la nivelul record de 61 de milioane de dolari în 2009. Suma reflectă achiziţia de către Turkish Airlines a 49% din BH Airlines a Bosniei şi Herţegovinei, o tranzacţie anulată ulterior. În 2011, investiţiile din Balcani reprezentau 10% din totalul ISD-urilor turceşti. În pofida creşterii substanţiale în regiune în unii ani, investiţiile turceşti au rămas modeste dacă sunt comparate cu cele ale altor state.
O excepţie este Kosovo, pentru care Turcia a devenit în 2010 al doilea cel mai mare investitor, cu un total de 54,1 milioane de euro, arată o analiză a Institutului German pentru Afaceri şi Securitate Internaţională.
Distribuţia investiţiilor Turciei în regiune este inegală, dar arată o preferinţă pentru Bosnia, Macedonia, Kosovo şi Albania, după cum îşi doreşte şi guvernul turc. În 2015, Turcia şi-a majorat semnificativ ISD-urile în regiune: 16,5 milioane de euro în Albania, 32,1 milioane de euro în Bosnia, 10,1milioane euro în Muntenegru, 10,1 milioane de euro în Macedonia, 14,6 milioane de euro în Serbia şi 54,1 milioane de euro în Kosovo. Totuşi, în acel an investiţiile Turcie în Balcani reprezentau mai puţin de 3% din totalul ISD-urilor care au intrat în regiune. Începând cu 1999 Ankara a semnat cu guvernele balcanice mai multe acorduri comerciale, dar balanţa comercială nu a ajuns niciodată la nivelurile dorite. Pentru afaceriştii turci, pieţele din Balcanii de vest nu sunt atractive în mod deosebit deoarece populaţia este mică şi puterea de cumpărăre este în general redusă. Circa 60% din comerţul extern al regiunii este cu UE. Investiţiile în producţie şi bănci depind mai ales de Germania, Italia, Austria, Grecia, Franţa şi Ungaria.
Kosovo pare să fie o ţară cu importanţă specială pentru Turcia. Dintre cele şase state din Balcanii de vest, Kosovo a atras cel mai mare nivel de ISD-uri turceşti în perioada 2012-2016. În 2015 a atras ISD-uri totale 316,3 milioane euro, din care 54,1 milioane de euro au venit din Turcia. Mai mult decât turcii au investit în acel an doar elveţienii (70,3 milioane euro). În 2013, ISD-urile turceşti se situau la 87 de milioane euro. În 2004-2014, investiţiile turceşti au totalizat 360 de milioane de euro, 12% din total.
Există aproximativ 60 de firme turceşti în Kosovo, ţară în care sunt înregistraţi aproape 4.000 de investitori.
Există suspiciuni că milioane de euro ajung din Turcia în Kosovo pe rute ilegale, ocolind băncile. Construirea a zeci de moschei noi şi reabilitarea unora vechi din timpul ocupaţiei otomane sunt finanţate de un singur donator, Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcească.
Turcia acordă o importanţă deosebită şi Bosniei. Potrivit sondajelor, majoritatea cetăţenilor Bosniei şi Herţegovinei consideră Turcia o ţară prietenă. Sentimentul este mai pronunţat în rândul bosniacilor musulmani. Dar şi în rândul unor politicieni. Muzaffer Cilek, consul onorific al Bosniei în Bursa şi CEO al unei companii de mobilă, a fost numit consilier de rang înalt al lui Bakir Izetbegovic, membru din partea bosniacilor în preşedinţia ţării. În Bosnia, Cilek a înfiinţat fundaţia BIGMEV (Centrul de dezvoltare a relaţiilor culturale, economice şi ştiinţifice între ţările asociate cu Bosnia şi Herţegovina) pentru revitalizarea relaţiilor dintre Bosnia şi Turcia. Legăturile strânse ale lui Cilek cu partidul de guvernământ din Turcia AKP au facilitat dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări la nivel politic. Ca parte a campaniei pentru funcţia de preşedinte a lui Erdogan, Izetbegovic a participat la o teleconferinţă cu Erdogan în care a declarat că dacă Erdogan este ales preşedinte acesta nu va acţiona doar ca lider al Turciei ci şi ca preşedinte al Bosniei, al tuturor musulmanilor. ÑAţi redat mândria şi demnitatea naţiunii islamice. În consecinţă, stăm acum înaintea dumneavoastră, în semn de respect pentru un lider musulman de primă clasă. El ne poartă drapelulî, a spus Izetbegovic. Susţinătorii AKP au reacţionat cu aplauze la aceste declaraţii, dar acasă, în multe cercuri, inclusiv în propriul partid, Izetbegovic a fost întâmpinat cu critici. Răsplata a venit curând, când AKP şi Erdogan însuşi şi-au arătat sprijinul pentru Izetbegovic.
Nici Serbia nu este ocolită de investitorii turci, în pofida diferenţelor dintre guvernele celor două ţări în privinţa relaţiilor ruso-turce şi a Kosovo. În 2014, producătorul turc de textile Jeanci a semnat un acord cu guvernul sârb pentru deschiderea unei fabrici cu peste 600 de angajaţi. Producătorul de piese turc Teklas a deschis o fabrică în oraşul sârbesc Vladicin Han ca parte a unui plan de investiţii de 11,3 milioane de euro în Serbia. Banca de stat turcească Halkbank a achiziţionat 76% din banca sârbească Cacanska în martie 2015. Liderii turci au vizitat de câteva ori Serbia. Turcia a deschis chiar şi un program de burse pentru studenţii sârbi.
Pe 22 august anul acesta, Serbia şi Turcia au semnat un acord în domeniul agricol, primul din 2011 încoace. Acordul are ca scop creşterea schimburilor comerciale de ulei de floarea soarelui, fructe şi legume. Oficialii turci au spus că dacă Belgradul permite Ankarei crearea unei zone de comerţ liber va primi în schimb acces la pieţele din Rusia şi UE, cu care Turcia are acorduri de comerţ liber. În Serbia operează 75 de firme turceşti în sectorul textilelor, al alimentelor şi al construcţiilor.
Turcia are deja construite capete de pod în economie şi politică în Balcanii de vest. Experţii spun că dacă criza dintre Berlin şi Ankara se agravează, Turcia poate deveni un factor de instabilitate în Balcani, forţând în special comunităţile musulmane să aleagă între loialitatea faţă de UE şi Turcia.
