Business Internaţional

Sarkozy mizează pe naţionalism pentru o mobilizare generală de ultim moment ca să câştige preşedinţia franceză în faţa socialistului Hollande

Sarkozy mizează pe naţionalism pentru o mobilizare generală de ultim moment ca să câştige preşedinţia franceză în faţa socialistului Hollande

Autor: Bogdan Cojocaru

01.05.2012, 00:04 189

Cu mai puţin de o săptămână până la cursa finală a alegerilor prezidenţiale franceze, actualul preşedinte Nicolas Sarkozy se apropie, dar lent, în preferinţele de vot de concurentul care a pornit cu prima şansă, socialistul François Hollande. Sarkozy, aflat încă departe de socialist, sprintează pe final insistând pe discursuri cu tentă extremistă şi naţionalistă în încercarea frenetică de a câştiga voturile electoratului partidelor care au pierdut în primul tur.

Un sondaj de opinie realizat de Ipsos arată că Sarkozy ar atrage în turul doi al alegerilor, de pe 6 mai, 47% din voturi, ceea ce reprezintă o creştere cu un punct procentual faţă de un sondaj efectuat imediat după prima rundă, de pe 22 aprilie. The Wall Street Journal notează că niciodată un candidat cu un scor atât de slab la un interval de timp atât de mic de finală nu a fost capabil să revină şi să câştige.

Prin discursurile extremiste, Sarkozy s-a orientat mai mult către dreapta cu mesaje îndreptate contra imigraţiei şi cu angajamente că va întări graniţele Franţei. El speră că astfel va atrage voturile simpatizanţilor liderului Frontului Naţional, Marine Le Pen, surpriza primului tur al alegerilor cu un scor de 18%.

"Nu voi permite Franţei să se topească în mondializare, acesta este mesajul din prima rundă. Europa a lăsat ideea de naţiune să se dilueze prea mult. Fără graniţe nu există naţiuni, nu există nicio Republică, nicio civilizaţie", a spus preşedintele într-un discurs ţinut duminică în faţa a 10.000 de susţinători.

Cu toate acestea, sondajul Ipsos arată că şansele lui Sarkozy s-au îmbunăţit surprinzător nu pentru că admira­torii lui Le Pen îl vor sprijini, ci datorită sus­ţină­torilor candidatului de centru, François Bayrou.

Sarkozy este, acum mai mult ca niciodată, "singur contra tuturor, singur contra mediei, împotriva instituţiei, în picioare pe baricade", notează Le Figaro.

"Duc această campanie ca Gavroche, pe baricade", spunea preşedintele înaintea primului tur de alegeri. "Nu m-am luptat niciodată atât de mult în ultimii 35 de ani", i-a declarat el recent unui apropiat.

Însă Franţa, care vrea schimbare, l-a ales pe Hollande, scrie publicaţia franceză. Nici chiar cei care fac cărţile puterii la Berlin, Londra sau Bruxelles nu mai cred în victoria actualului preşedinte. Dar Sarkozy rămâne încrezător, mizând pe "faimoasa mobilizare ge­ne­rală din ultimul minut". În schimb, Hollande se detaşează în retorică de Sarkozy şi mizează pe valorile morale şi pe ceea ce el denumeşte propria influenţă în reorientarea Europei spre creştere economică şi împotriva austerităţii, scrie Thomson Reuters.

"Vreau victoria, dar nu cu orice preţ, nu cu preţul min­ciunii şi al ridicolului. Da, vreau să mi-i apropii pe oamenii care sunt furioşi, dar să mă compromit în felul acela, de o mie de ori nu", a spus socialistul în faţa unei adunări de 22.000 de persoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO