Business Internaţional

​Ungaria ar putea naţionaliza orice companie de utilităţi care se încadrează în planul de reducere al tarifelor la energie

​Ungaria ar putea naţionaliza orice companie de...

Autor: Liviu Popescu

25.06.2014, 20:03 547

Următoare ţintă de preluare a guvernului maghiar ar putea fi majorarea participaţiei la distribuitorul de gaze naturale Fogaz, dar ar putea să decidă să naţionalizeze oricare companie de utilităţi publice, sector dominat de jucători străini, a afirmat ministrul dezvoltării naţionale  Miklós Seszták, citat de Portfolio.hu.

Fiecare reducere de preţ la servicii scade şi valoarea companiilor furnizoare, iar unele dintre acestea au anunţat deja că vor să iasă de pe piaţa ungară din cauza pierderilor provocate de reducerea tarifelor.

Seszták a spus că este deja în curs de realizare un studiu care să determine impactul economic al construirii altor două reactoare la Paks, singura centrală nucleară din Ungaria, situată la 100 de kilometri de Budapesta. Proiectul va dubla capacitatea centralei, care produce deja 40% din electricitatea consumată de Ungaria. Ministrul a adăugat că Paks 2 nu va genera electricitate mai scumpă, ci, dimpotrivă, va fi una dintre cele mai ieftine surse de energie. Parlamentul de la Budapesta a aprobat un împrumut rusesc de zece miliarde de euro pentru modernizarea industriei nucleare ungare. Opoziţia critică acordul cu Rusia deoarece acesta ar mări  dependenţei de Rusia. Unii observatori spun că împrumutul este uriaş pentru un stat ca Ungaria.

Seszták a spus că guvernul maghiar nu intenţionează să obţină profit cu companiile de electricitate şi de gaze, iar din furnizorii de apă şi servicii de canalizare să facă afaceri non-profit. El a adăugat că sunt sectoare care nu pot funcţiona fără profit, dar proprietarii lor nu doresc să scoată câştigurile sub formă de dividende ci doresc să efectueze investiţii care sporesc siguranţa serviciului.

În ceea ce priveşte intenţia guvernului maghiar de a cumpăra active suplimentare, ministrul a spus că următorul pas este achiziţionare de participaţii suplimentare la Fogaz şi că orice achiziţie care se încadrează în planul de reducere a tarifelor la utilităţi este în interesul statului.

Întrebat dacă nu ar fi mai bine ca Ungaria să apeleze la energie importată în loc de cea atomică, având în vederea diminuarea cu aproximativ 50%  a preţului energieei în ultimii ani, Seszták a spus că Ungaria vrea să evite creşterea dependenţei energetice deja ajunsă la un nivel ridicat. El a subliniat că prin investiţia financiară făcută de Moscova, Rusia nu va putea influenţa micşorarea preţurilor energiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO