Holcim România, cel mai mare producător de materiale de construcţii din România după cifra de afaceri, activ în fabricarea cimentului, a finalizat o investiţie de peste 3 mil. euro într-o nouă staţie de agregate în localitatea Neudorf, judeţul Arad, fiind totodată primul proiect de tip greenfield în divizia de agregate a companiei. Balastiera Neudorf include o staţie nouă de sortare şi concasare şi va furniza agregate către clienţii Holcim din vestul ţării, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
„Aceasta este prima staţie de agregate de tip greenfield construită de la zero în Holcim, pe un teren nou, care găzduieşte echipamente moderne, de ultimă generaţie în domeniul agregatelor. Mă bucur că odată cu deschiderea noii staţii de agregate în Neudorf, Arad, a cincea la număr din ţară, suntem mai aproape de clienţii noştri din zona de vest a ţării (…)“, a declarat Anca Alexandru, directoarea diviziilor de betoane şi agregate Holcim România, într-un comunicat de presă. Primele livrări de agregate au fost deja realizate către clienţii locali. Holcim România deţine în prezent cinci staţii de agregate în portofoliul său, acoperind zonele de sud, centru şi vest ale ţării (Corbii Mari, Gligoreşti, Stănceşti, Sălcioara şi cea din Neudorf).