Companii

Sicomed vinde sectia de perfuzabile

04.10.2004, 00:00 50

Compania italiana de medicamente ACS Dobfar Info, vrea sa preia, prin intermediul companiei Infomed Fluids, reprezentantul sau din Romania, sectia de solutii parenterale in volume mari (medicamente perfuzabile) din cadrul companiei Sicomed Bucuresti.
"Decizia nostra de a demara discutii pentru transferarea proprietatii asupra sectiei parenterale in volume mari este motivata de continuarea procesului de eficientizare a intregii activitati de productie a companiei", a declarat Klaas Postema, presedinte executiv al Sicomed.
Strategia de dezvoltare a companiei vizeaza concentrarea activitatii catre facilitatile de productie forme solide si solutii parenterale in volume mici, pentru a oferi servicii si produse de cea mai inalta calitate, a adaugat Postema.
Negocierile pentru preluarea sectiei de productie a medicamentelor perfuzabile vor incepe de la pragul de 3 milioane euro, au afirmat reprezentantii companiei.
"ACS Dobfar Info este o companie puternica, cu traditie in producerea de medicamente perfuzabile. Avem deplina incredere ca ACS Dobfar Info reprezinta cea mai buna alegere pentru Sicomed, deoarece este o companie care dispune de capacitatea si experienta necesare preluarii si dezvoltarii ulterioare a sectiei de solutii parenterale in volume mari", este de parere Postema.
Principalele capacitati de productie ale companiei Sicomed sunt sectiile forme solide (tablete, comprimate filmate, capsule, drajee), solutii parenterale in volume mici (medicamente injectabile) si solutii parenterale in volume mari (medicamente perfuzabile). Toate cele trei sectii de productie sunt certificate calitativ cu Good Manufacturing Practice (GMP).
 Linia de productie a medicamentelor perfuzabile de la Sicomed a fost infiintata in anul 1970 si detine aproximativ 14% din vanzarile totale ale companiei. Sicomed are o cota de piata de aproximativ 38% pe piata produselor perfuzabile din Romania, conform datelor companiei de studii de piata Cegedim.
ACS Dobfar are un circuit de productie integrat, detinand atat activitati de sinteza cat si activitati de productie de medicamente. In anul 2003, compania avea aproximativ 690 de angajati si a inregistrat o cifra de afaceri de 266 de milioane de dolari. Compania detine 15 fabrici, dintre care 4 sunt in afara Italiei, in Brazilia, Koreea de Sud, Elvetia si Marea Britanie.
ACS Dobfar produce, incepand cu anul 1991, medicamente injectabile si solutii perfuzabile in volume mari si mici, utilizate in tratamentele de urgenta (anestezice, analgezice, medicamente pentru tratament intesiv si pentru dializa).
Sicomed este unul dintre liderii industriei farmaceutice din Romania, cu o cifra de afaceri de aproximativ 46 milioane dolari in anul 2003. Compania a inregistrat vanzari de circa 26 de milioane de dolari in primele sase luni, in crestere cu circa 15% comparativ cu prima jumatate a anului trecut. Pentru anul 2004, compania vizeaza o cifra de afaceri de 54 milioane dolari, reprezentand o crestere de 17,4 %, in termeni reali, comparativ cu anul 2003.
Sicomed este cel mai mare producator roman de medicamente, insa al patrulea jucator de pe piata, dupa grupul britanic GlaxoSmithKline (cu o cota de 11,8% pe primul trimestru al anului, conform companiei de cercetare de piata Cegedim Romania), cel elvetian Novartis (6,5%) si cel american Pfizer (5,5%).
alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO