Companii

Soarta fabricii de alumina Cemtrade de Oradea, inca nedecisa

05.09.2001, 00:00 179



Intalnirea dintre conducerea fabricii de alumina Cemtrade din Oradea si reprezentantii Termoelectrica si ai Filialei de Distributie a Energiei Electrice Oradea pentru gasirea unor solutii pentru acordarea de facilitati legate de costurile energiei electrice si termice nu a mai avut loc ieri asa cum fusese stabilit.

In cazul in care negocierile vor esua, fabrica s-ar putea inchide si 3.000 de anagajati ar ramane pe drumuri.

La aceasta situatie s-a ajuns din cauza faptului ca reprezentantii holdingului Ruschii Aluminium, firma-mama a Cemtrade, nu si-au manifestat intentia de a participa la negocieri dupa ce, in urma cu doua saptamani amenintau ca vor inchide fabrica daca nu primesc facilitati.

Sucursala Electrocentrale Oradea a analizat in acest timp toate posibilitatile de reducere a costurilor energiei electrice si termice astfel incat sa poata propune Cemtrade un tarif cat mai mic, dar care sa-i acopere costurile.

Pentru Electrocentrale Oradea, fabrica de alumina este cel mai important client in conditiile in care aceasta consuma 90% din volumul de energie produs de una din cele doua centrale termoelectrice din oras.

Cu toate acestea, energeticienii considera ca tarifele propuse de conducerea Cemtrade nu acopera nici costul carbunelui si nici pe cel al transportului acestuia.

Pentru ca fabrica sa mai poata functiona in conditii de eficienta economica, conducerea a solicitat autoritatilor locale aprobarea urmatoarelor tarife: pentru energia termica - abur 10 bari - 215.650 lei/Gcal; abur 40 de bari - 252.201 lei/Gcal; condens nereturnat - 36.086 lei/mc; pentru energia electrica - ore normale - 500 lei/kWh; ore gol - 394 lei/kWh si pentru ore de varf - 999 lei/kWh.

Tarifele aprobate de catre Agentia Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), singurele tarife cu care Sucursala Electrocentrale Oradea spune ca poate sa vanda energia electrica si termica, pana la aprobarea de ANRE a metodologiei de stabilire a tarifelor locale sunt: pentru energie termica - abur 10 bari - 298.960 lei/Gcal; abur 40 de bari - 343.911 lei/Gcal; condens nereturnat 41.300 lei/mc; pentru energia electrica: ore normale - 669 lei/kWh; ore gol - 527 lei/kWh si ore de varf - 1.434 lei/kWh.

Conducerea fabricii de alumina a anuntat in urma cu doua saptamani ca, data fiind majorarea cu 50% a tarifului energiei termice si cu 15% a tarifului energiei electrice, va fi pusa in situatia de a sista productia de alumina si de a inchide fabrica.

Cu noile preturi, energia termica va reprezenta aproximativ 23% din structura globala a costurilor fabricii, iar energia electrica 6-7%. In total, ponderea cheltuielilor energetice in costuri va creste cu 27%, iar costurile de fabricatie a aluminei calcinate vor creste si ele cu 19,3%.

"Pozitia noastra consta in aceea ca pretul prelucrarii bauxitei in fabrica din Oradea a ajuns la nivel de 230-240 USD pe tona. Pe piata mondiala alumina se poate cumpara astazi la 170-180 USD tona. Deci in acest moment noi suportam pierderi, dar nu putem pierde la nesfarsit. Noi dorim sa gasim o solutie convenabila si pentru administratie, si pentru Termoelectrica dar si pentru noi, altfel vom fi nevoiti sa inchidem fabrica, desi pana acum am investit aici peste 5 milioane de dolari", declara recent Vladimir Logatchev, managing director Cemtrade.

Incetarea activitatii la fabrica ar insemna, potrivit autoritatilor locale, si inchiderea uneia dintre centralele electro-termice si trecerea in conservare a jumatate din cea de-a doua centrala, precum si trecerea in somaj a circa 3.000 de salariati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO