Companii

Trebuie să producem local pentru a fi performanţi

Antreprenorii din Moldova: Ca români, e umilitor ca 80% din carnea de vită consumată să fie din import. Trebuie să producem aici, pentru noi

ZF, Enterprise Investors, BCR, PricewaterhouseCoopers şi Fundaţia Triple Helix au premiat ieri nouă firme din zona Moldovei pentru rezultatele obţinute în 2011 în a cincea ediţie a proiectului „Campioni în business“

Autor: Adelina Mihai

02.11.2012, 00:07 1166

Dependenţa de importuri când vine vorba de produse precum carnea de vită sau alimentele în general este o problemă pe care antreprenorii români trebuie să o rezolve în următorii ani pentru ca economia locală să devină mai performantă, susţin oamenii de afaceri din zona Moldovei, care au fost premiaţi ieri în cadrul celei de-a cincea ediţii a galei "Campioni în business".

O altă problemă majoră cu care se confruntă economia locală provine din procesul de deprofesionalizare, în con­diţiile în care "vârfurile" din şcoli aleg de cele mai multe ori să plece, fapt ce afectează procesele de management.
România are în continuare resurse de creştere în domenii precum farma sau agricultură, dar în momentul de faţă antreprenorii locali sunt consideraţi necinstiţi de majoritatea populaţiei.

Ca români, e umilitor ca 80% din carnea de vită consumată să fie din import. Trebuie să producem aici, pentru noi

"Un procent de 80% din carnea de bovină pe care o mâncăm este din import, iar din punctul meu de vedere, ca român, este umilitor. Am demonstrat că poate exista o fermă performantă unde se face o producţie de lapte, am făcut şi o fabrică de procesare de lapte praf şi am arătat că pe plaiuri mioritice se pot adapta foarte bine bovine pentru carne. Încerc să arăt că poate exista şi o filieră pentru piaţa românească, să nu mai mâncăm mâncare din import, ci să mâncăm ce producem aici, pentru că doar aşa vom reuşi să fim mai performanţi şi mai sănătoşi", a spus Mihai Miron, omul de afaceri care controlează distribuitorul de medicamente Ropharma şi care are afaceri şi în domeniul zootehniei. Mihai Miron a fost desemnat anul trecut "Antreprenorul anului", afacerile şi investiţiile sale pe piaţa locală creând peste 4.000 de locuri de muncă.

Şi Vlad Vitcu, director corporate Iaşi în cadrul Băncii Comerciale Române, afirmă că zona de nord a Moldovei are un potenţial foarte bun în zona agriculturii, cărnii şi panificaţiei, dar şi în IT sau industria de medicamente. "În Iaşi, a crescut nivelul creditelor acordate în euro, însă recomandarea pe care o facem antreprenorilor şi de la care nu facem rabat este ca finanţarea să o acordăm în moneda în care clientul îşi încasează creanţele", a declarat reprezentantul BCR.

CINE SUNT CAMPIONII ÎN BUSINESS DIN MOLDOVA ÎN 2012

Pandora Prod (producţie de îmbrăcăminte), Te- Rox Prod (producţie de centuri de siguranţă pentru copii), Autonom Rent a Car (închireri auto), Dedeman (retailer de bricolaj), Betty Ice (producţie de îngheţată), Salbac (producţie de mezeluri), Fiterman Pharma (producţie de medicamente), Transgor Logistik (soluţii de transport şi logistică), Proinvest Grup (producţie de componente pentru construcţii şi industrie) şi Autonom Services (servicii de închiriere auto) au fost "campionii" în business din regiunea Moldovei în acest an. Proprietarii acestor companii au reuşit să îşi menţină afacerile pe profit în ultimii trei ani şi să înregistreze creşteri cuprinse între 11% şi 92% în ultimul an.

"Un antreprenor de succes este un antreprenor care reuşeşte să aibă creştere, să se adapteze problemelor pieţei, să aibă o reacţie rapidă în faţa provocărilor pe care fie competiţia, fie mediul i le pune în faţă şi este foarte bun în a valorifica oportu­nităţile. De foarte multe ori am văzut companii care de-a lungul timpului şi-au schimbat obiectul de ac­ti­vitate pentru că au văzut noi oportunităţi de creş­tere, deşi există situaţii în care campionii au beneficiat de o anumită situaţie de moment", a spus Cristian Nacu, partener în cadrul Enterprise Investors.

În perioade de criză, antreprenorii de succes din toată lumea s-au dezvoltat, iar peste jumătate din cele 500 de companii din topul Fortune au fost fondate în perioade dificile, a spus Irina Anghel-Enescu de la Fundaţia Triple Helix.

"Nu este de mirare că atenţia tuturor este îndreptată către antreprenori. Peste tot în lume, politicenii au o apetenţă pentru promovarea antreprenoriatului, pentru că ei sunt cei care ajută la creşterea PIB-ului şi la crearea de noi locuri de muncă", a spus Irina Anghel-Enescu.

Principalele probleme ale antreprenorilor români sunt legate de faptul că aceştia nu ştiu când şi dacă să-şi vândă afacerea, dar şi de faptul că vor să se implice foarte mult în business pentru că nu au un management profesionist.

"Cel mai mare risc cu care se confruntă economia românească este deprofesionalizarea ţării. Inconsecvenţele din învăţământ (forţa de muncă formată din proaspeţi absolvenţi nu mai face faţă economiei), plecarea talentelor în străinătate şi imposibilitatea noastră de a-i aduce acasă pe cei care au studiat la universităţi de prestigiu în străinătate împiedică antreprenorii să îşi creeze un management profesionist şi să se detaşeze de business, pentru a găsi noi strategii de creştere", a spus Ionuţ Simion, partener în cadrul PwC România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO