Companii

Ursus a închiriat depozite de 9.300 metri pătraţi de la Immofinanz în Timişoara

Ursus a închiriat depozite de 9.300 metri pătraţi de...

Autor: Cristina Cuncea

26.06.2014, 13:25 368

Contractul este încheiat pe o perioadă de cinci ani începând din luna iunie, potrivit unui comunicat al Immofinanz.

Log Center Timişoara include, în primă fază, un teren de 43.000 metri pătraţi şi o clădire industrială cu amprenta la sol de aproximativ 18.500 metri pătraţi şi o suprafaţă închiriabilă brută de 20.000 metri pătraţi. Faza a doua va fi dezvoltată pe un teren de 70.000 de metri pătraţi..

Reţeaua Log Center include 12 parcuri logistice de clasă A, cu o suprafaţă închiriabilă de 700.000 de metri pătraţi, special construite pentru chiriaşii din Polonia, Rusia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi România.

"Obiectivul Immofinanz Group este de a construi o reţea strategică de facilităţi moderne de distribuţie pentru clienţii săi, care includ furnizori de servicii de logistică, companii de distribuţie sau din industria uşoară şi retail din Europa Centrală şi de Est", se menţionează în comunicat.

Immofinanz deţine trei proiecte logistice în România, totalizând peste 52.000 metri pătraţi şi care la finalul lunii ianuarie aveau un grad de ocupare este de 76,9%.

Immofinanz Group este una dintre cele mai importante companii din domeniul imobiliar din Europa şi din România. Pe piaţa locală, compania are un portofoliu de 89 de proprietăţi (17 proiecte finalizate, 11 proiecte în dezvoltare şi 61 proiecte în stadiu de analiză), estimat la 991,1 milioane de euro.

Ursus Breweries este unul dintre cei mai mari producători de bere din România, fiind producătorului mărcilor Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Redd’s, Stejar, Pilsner Urquell şi Miller.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO