ZF 24

După Nokia, Tnuva şi Ursus, britanicii de la GSK pun lacătul pe fabrica de la Braşov

După Nokia, Tnuva şi Ursus, britanicii de la GSK pun...

Autor: Ioana David

13.06.2014, 00:08 3293

Istoria de 20 de ani a fabricii de medicamente Europharm din Braşov, un proiect ridicat de la zero, se va încheia în 2015.

Grupul britanic GSK a eşuat în tentativa de a găsi un cumpărător pentru fabrica de medicamente Europharm din Braşov, al doilea mare producător din ţară şi cel mai mare exportator din farma, astfel că va pune lacătul pe o companie cu afaceri de 100 mil. euro.

Fabrica cu 236 de angajaţi aducea în conturile britanicilor, prin export, aproximativ 1 mld. euro prin efectul de multiplicare, iar plecarea britanicilor aminteşte de ieşirea Nokia din 2011 care a lăsat o „gaură“ de 1,6 mld. euro în exporturile României.

Europharm se afla pe locul 70 în topul celor mai mari exportatori din România, 60% din producţia fabricii ajungând în circa 80 de state.

În timp ce multe dintre statele din jur se luptă pentru a-şi păstra investitorii, în România autorităţile locale ră­mân fără replică în cazul unor hotărâri de acest gen ale multinaţionalelor, argumentând că „deciziile de business nu pot fi influenţate de măsuri locale“.

România se transformă astfel în importator net în multe industrii, în farma, spre exemplu producţia locală acoperind doar 20% dintr-o piaţă de 2,7 mld. euro. În România, cel mai mare producător, Terapia, are afaceri de 115 mil. euro. În Ungaria, Gedeon Richter, cel mai mare producător de acolo, are 1,2 mld. euro, iar în Slovacia, krka are tot 1 mld. euro.

„GSK va înainta, din păcate, către închiderea fabricii din Braşov. Se anticipează că această închidere va fi finalizată până la sfârşitul anului 2015, în urma unui proces riguros de vânzare ce a avut loc în ultimele 10 luni“, a fost anunţul de ieri al GSK, la un an de când au anunţat că fabrica de la Braşov va ieşi din reţeaua globală de producţie.

Europharm producea medicamente precum Seroxat (depresie), Retrovir (HIV/SIDA), Duact şi Sucrets (aparat respirator).

Fenomenul închiderii de fabrici a lo­vit şi sectorul laptelui, cel mai surprin­zător exemplu fiind al israelienilor de la Tnuva, al căror business s-a prăbuşit ca un joc de domino în 2012 după ce au lichidat businessul, prin faliment. Nici industria berii nu a fost ocolită de închideri, cea mai mare fiind fabrica Ursus Cluj, care în final a fost şi demolată.

Sute de fabrici au fost închise în ultimii ani, astfel că balanţa se înclină în favoarea importurilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO