Companii

Vanzarile de camioane continua declinul: minus 72% in iulie

Vanzarile de camioane continua declinul: minus 72% in iulie
10.08.2009, 17:15 19

Inmatricularile vehiculelor  au inregistrat la nivelul lunii iulie un declin de peste 70%, potrivit statisticilor Directiei Regim Permise si Inmatriculari a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, la 923 de unitati, fata de 3.308 in perioada similara a anului trecut.
In acelasi timp, inmatricularile vehiculelor comerciale au inregistrat o scadere si mai pu-ternica, de peste 75%, in cazul celor importate second-hand. Astfel, daca in iulie 2008 se inmatriculau 3.123 de utilitare, anul acesta in aceeasi luna s-au inregistrat 782 de unitati.
In iulie cele mai multe inmatriculari de vehicule comerciale noi le-a inregistrat Dacia, cu 162 de unitati, in scadere cu 80% comparativ cu perioada similara a anului trecut. Pe locul secund se afla Ford, cu 133 de comerciale, in scadere cu 65%.
Incepand cu mijlocul lunii iulie, prin intermediul programului "Rabla" se pot achizitiona si vehicule comerciale usoare, atat cash, cat si prin finantare cu credit sau leasing, dar numai de catre persoane fizice.
Incepand cu etapa a treia, din luna septembrie, se vor putea achizitiona vehicule comer-ciale usoare prin "Ra-bla" si de catre persoane juridice, potrivit jucatorilor din piata auto.
Potrivit statisticilor APIA, la nivelul primului semestru al acestui an vanzarile de vehicule comerciale au scazut cu aproape 73%, la 7.912 de unitati. Cel mai mare declin l-au inregistrat camioanele, de peste 87%, la 613 unitati, in timp ce comercialele usoare au scazut cu 69%, la 6.399 de unitati.
La nivelul primelor sapte luni, inmatricularile de autoturisme noi au inregistrat un declin de aproximativ 57%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la un nivel de 73.266 de unitati. In acelasi timp, inregistrarile celor second-hand au crescut cu 25%, la 140.450 de masini.
Luna iulie este cea de-a doua din acest an in care inmatricularile de masini la mana a doua sunt sub nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. Daca in ianuarie acest lucru a fost pus pe seama modificarii taxei de poluare la mijlocul lunii decembrie, scaderea de luna trecuta se datoreaza faptului ca se compara datele din iulie 2008, cand a avut loc o "avalansa" de masini second-hand importate din Europa de Vest, incurajate de taxa de poluare intrata in vigoare la 1 iulie 2008, cu cele din iulie 2009, cand taxa are o valoare dubla fata de cea de anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO