Constructii & Imobiliare

Un palat din centrul Aradului a fost vândut de Camera de Comerţ cu 650.000 de euro

Un palat din centrul Aradului a fost vândut de Camera de...

Autor: Adina Oşan, Marian Buga

16.09.2014, 16:36 203

Palatul vândut de Camera de Comerţ este situat pe strada Gheorghe Lazăr, în zona centrală a Aradului, şi a fost sediul unor instituţii de stat, respectiv Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Clădirea, construită în 1871, a fost revendicată de Camera de Comerţ şi câştigată definitiv în 2007, pentru că imobilul a fost primul sediu al instituţiei la începutul secolului trecut.

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, care primise un termen de câţiva ani pentru eliberarea spaţiilor, dar şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, şi-au mutat birourile, iar clădirea a rămas nefolosită.

Potrivit reprezentanţilor Camerei de Comerţ Arad, imobilul a fost vândut prin negociere directă, după ce la două licitaţii organizate nu au existat oferte, preţul de pornire fiind de 801.100 de euro plus TVA.

Compania arădeană Astra Vagoane Călători, deţinută de omul de afaceri Valer Blidar, a negociat direct achiziţia imobilului, iar preţul tranzacţiei a fost de 650.000 de euro (TVA inclus).

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Blidar a refuzat să spună care va destinaţia imobilului achiziţionat, care are două etaje, dar şi subsol.

"Este prea devreme să dezvăluim acest lucru. Vom face un anunţ la momentul oportun", a spus omul de afaceri.

În urma vânzării, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad a primit deocamdată doar un avans, compania Astra Vagoane Călători având termen finalul lunii septembrie pentru a achita diferenţa.

În urmă cu un an, pe site-urile de anunţuri naţionale şi locale apăruse un anunţ privind vânzarea aceluiaşi imobil, dar la suma de 350.000 de euro, însă conducerea de la acea vreme a Camerei de Comerţ negase că a publicat anunţul, declarând că valoarea reală a imobilului ar fi de trei ori mai mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO