Eveniment

Cu sau fara Basescu, businessul merge mai departe

Cu sau fara Basescu, businessul merge mai departe

Click pentru imaginea marita

20.04.2007, 19:07 13

Perspectiva devine mai complicata in masura in care climatul de instabilitate politica accentuata se va prelungi, ajungand astfel sa mareasca incertitudinile investitorilor in privinta politicii economice si in special a celei fiscale. De asemenea, cresterea economica rapida din ultimii trei ani a antrenat si derapaje periculoase la nivelul deficitului extern si al datoriei externe pe termen scurt, care se cer supravegheate indeaproape. In cazul in care investitorii straini au sentimentul ca dezechilibrele sunt lasate la voia intamplarii, Romania s-ar putea confrunta cu retrageri de capital care sa afecteze cursul de schimb al leului si piata bursiera.
Agentiile de rating au luat deja in vizor deficitul extern, insa nu se grabesc sa taxeze instabilitatea politica, mai ales ca situatii asemanatoare au fost consemnate si in alte tari din regiune precum Polonia sau Ungaria.
"Viata economica merge inainte, chiar daca suspendarea presedintelui e un semnal negativ pentru investitori. Trendul economic ascendent isi are propria inertie. E important ca perioada tulbure sa nu dureze mult si sa nu afecteze institutiile legate de economie, cum ar fi Guvernul", a comentat pentru ZF Lucian Liviu Albu, directorul Institutului de Prognoza Economica al Academiei Romane.
Perceptiile strainilor pot fi insa destul de negative, in functie de modul in care le parvin informatii dinspre Romania.
"Incepe sa imi fie rusine ca sunt roman. E clar ca demiterea lui Basescu nu e buna pentru mediul de afaceri, insa nu din perspectiva instabilitatii politice, ci din cauza imaginii negative a Romaniei care incepe sa se accentueze in strainatate. Vorbeam cu un prieten din Germania chiar ieri pe tema asta si imi spunea, citez, 'in Romania a fost demisa ministra anticoruptie'. Ce alta impresie poate lasa acest lucru decat negativa?", se intreaba Dragos Anastasiu, directorul general al holdingului Eurolines.
Ponderea majoritara a sectorului privat in economie limiteaza implicatiile instabilitatii politice, desi aceasta se poate reflecta intr-o amorteala sau chiar in blocaje la nivelul administratiei publice, precum si in proiectele de investitii finantate de stat.
"Orice instabilitate politica aduce si instabilitate economica. O astfel de masura creste neincrederea investitorilor straini in plasarea banilor si o parte a investitiilor ar putea fi blocate pentru o perioada", crede si Tina Burton, presedintele Conect Business Park.
Laurentiu Plosceanu, presedintele ARACO (Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii), spune ca, teoretic, este posibil sa fie intarziate si lucrarile de infrastructura. "Atat marii producatorii de materiale de constructii care voiau sa intre pe piata locala, cat si companiile straine specializate in lucrari de constructii vor fi mai atente la ceea ce se intampla in plan politic in urmatoarea perioada. Insa e greu de anticipat ce impact va avea asupra pietei constructiilor", afirma Plosceanu.
"Instabilitatea politica din Romania afecteaza, din pacate, intr-o oarecare masura, stabilitatea economica, tendinta care eu cred ca incepe sa se diminueze. Cresterea ponderii sectorului privat in PIB-ul Romaniei, in ultimii ani, spune mult vizavi de independenta economiei fata de politic. In privinta aceasta, lucrurile devin din ce in ce mai sanatoase in economie", apreciaza Calin Dragan, managerul general al companiei Coca-Cola HBC Romania. Sectorul privat detine in prezent aproximativ 70% din PIB, potrivit statisticilor oficiale.
Analistii economici anticipeaza o volatilitate mai mare pe pietele valutara si bursiera, insa o eventuala deteriorare a ratingurilor de tara ar putea veni mai degraba din cauza deficitului extern in crestere galopanta si nu a situatiei politice.
"Pe termen scurt, singurele efecte se vor vedea in pietele lichide, adica pe pietele financiare. Nu cred ca va fi o miscare unidirectionala, de exemplu, in sensul deprecierii leului, ci doar o volatilitate mai mare decat de obicei. Pe termen lung, investitorii vor tinde sa ceara o prima de risc mai mare decat pana acum pentru detinerea de active romanesti", comenteaza Florin Citu, economist-sef al ING Bank.
El este de parere ca eventuale reticente de a investi in Romania ar putea aparea la investitorii de portofoliu mai degraba decat la cei pe termen lung.
"Daca ar fi sa se inrautateasca ratingul sau vreo situatie de acest gen, nu trebuie sa dam vina pe situatia politica. Avem deja o serie de indicatori macroeconomici care s-au inrautatit, vezi deficitul de cont curent sau datoria pe termen scurt, sau deficitul bugetar care va fi probabil prea mare. Sunt o multime de indicatori la care o agentie de rating se uita si la care in prezent nu stam prea bine, asa ca pentru o astfel de problema nu trebuie sa dam vina pe politic", apreciaza Liviu Voinea, analist la Grupul de Economie Aplicata.
El spune ca, pana acum, marjele de profit au fost imense pentru investitorii speculativi. Acum, dobanda de referinta a BNR scade, in timp ce la BCE creste, iar oportunitatile pentru profit speculativ se ingusteaza pe piata locala.
"E normal ca intr-o astfel de situatie investitorii speculativi sa se uite si la alti factori conjuncturali, cum ar fi cel politic, asa ca e posibil sa avem anumite efecte in piata. Pe de alta parte, nu este previzibila nicio schimbare de politica economica", afirma Voinea.
La randul sau, Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank, noteaza ca, cel putin deocamdata, evolutia cursului de schimb nu a fost influentata de criza politica.
"Prin urmare, este de asteptat ca suspendarea presedintelui sa nu aiba un impact prea puternic pe cursul leului. Totusi, cred ca riscul unei corectii importante pe curs in viitor sunt in crestere. Romania are un guvern minoritar, iar agentia Standard & Poor's deja a redus perspectiva ratingului Romaniei. Nu trebuie exclusa posibilitatea ca si alte agentii sa ia masuri asemanatoare, mai ales avand in vedere cresterea rapida a deficitului de cont curent", spune Dumitru.
Intre timp businessul merge inainte, avand in vedere ca de mai bine de doi ani de zile s-a obisnuit cu un climat politic zgomotos, care a lasat multa vreme sa planeze perspectiva alegerilor anticipate. Asa ca factorul "instabilitate politica" a fost luat in calcul de investitori, care probabil nici nu se sperie prea tare in masura in care scandalul din Romania nu le intrece cu mult pe cele din vecini.
"In momentul de fata in Romania exista o departajare clara intre activitatea economica si activitatea politica, care din punctul meu de vedere progreseaza un pic haotic. Nu cred insa ca aceasta decizie va avea o influenta asupra mediului economic. Orice interventie a politicului in economie este de neconceput", a declarat Dan Sucu, presedintele Mobexpert.
Si Dennis Selinas, country manager al Charlemagne Capital, crede ca in decurs de doua luni, lucrurile vor intra in normal si toate problemele politice vor fi lasate in urma. "Instabilitatea politica nu poate avea efect pe termen lung", spune Selinas.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24