Eveniment

Inca o idee pentru restructurarea in energie: gruparea producatorilor in cinci entitati

16.03.2007, 19:35 21

Gruparea producatorilor intr-o companie de stat, formata din Nuclearelectrica, Portile de Fier si Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare, si consituirea a trei sau patru societati care sa administreze combinat capacitati termo si hidro, este acum prezentata ca fiind cea mai buna solutie pentru restructurarea sistemului energetic national.
Concluziile sunt extrase dintr-un studiu elaborat de Parsons Brikerhoff Power din Marea Britanie in colaborare cu Institutul de Studii si Proiectari Energetice, citat de Mediafax.
Diferenta fata de abordarile de pana acum consta in faptul ca este propusa infiintarea unei mari societati si a trei-patru grupuri mixte, pana acum existand doar variantele gruparii unitatilor termo cu cele hidro sau zonelor miniere cu complexurile energetice. De asemenea, au inceput proceduri de privatizare la unele termocentrale aflate in portofoliul Termoelectrica, procedura vazuta tot ca modalitate de restructurare a sectorului energetic.
Ministerul Economiei si Comertului, prin compania Transelectrica, care a organizat la sfarsitul anului trecut licitatia pentru desemnarea consultantului, a solicitat gruparea producatorilor in cinci variante, din care una suplimentara propusa de PB Power si ISPE.
Prima entitate ar putea fi alcatuita din complexul energetic Rovinari, termocentrala Borzesti si sucursalele hidro Sebes, Arges si Hateg. Aceasta companie ar putea produce anual o cantitate de 8,12 TWh, la un cost unitar actualizat de 40,67 euro/MWh, necesitand investitii de 600 milioane euro, in urmatorii cinci ani.
A doua structura ar putea avea in componenta complexul Truceni, termocentrala Doicesti si hidrocentralele Targu Jiu, Slatina si Cluj, investitiile necesare fiind de 700 milioane euro, la o productie anuala de 11,14 TWh, iar costul unitar actulizat fiind estimat la 46,78 euro/MWh.
Cea de-a treia entitate va fi formata prin gruparea termocentralelor Deva, ELCEN si hidrocentrala Valcea, iar ultima va avea in componenta complexul energetic Craiova, termocentralele Paroseni si Galati si sucursalele hidro Caransebes, Buzau, Sibiu si Bistrita.
Compania in care este inclus complexul Craiova ar avea nevoie de investitii in valoare de un miliard de euro in perioada 2007-2012, productia anuala estimata fiind de 9,58 TWh, la un pret de 52,42 euro/MWh.
Al doilea scenariu, al variantei suplimentare, prevede gruparea producatorilor intr-o entitate strategica alcatuita Nuclearelectrica, RAAN si Portile de Fier, si inca trei companii mixte, fiecare avand in componenta un complex energetic, termocentrale si hidrocentrale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO