Eveniment

Lista completă cu premiile Pulitzer. Presa americană a premiat cele mai interesante articole din diferite categorii

Autor: Ana Obretin

17.04.2012, 10:20 135

Publicaţia Philadelphia Inquirer a câştigat premiul Pulitzer pentru servicii publice, la ediţia din 2012 a acestor prestigioase distincţii, care au fost acordate luni, de Universitatea Columbia din New York, informează Reuters.

Publicaţia din Philadelphia a câştigat premiul Pulitzer pentru servicii publice, pentru "explorarea violenţei din şcolile de stat", învingând pe ceilalţi nominalizaţi de anul acesta, The New York Times şi Miami Herald.

În acelaşi timp, un ziar din Pennsylvania, The Patriot-News, a primit premiul Pulitzer pentru reportaj local, pentru acoperirea subiectului scandalului de pedofilie de la Universitatea Penn State. Cazul celui care a fost asistentul celebrului antrenor de fotbal american Joe Paterno, Jerry Sandusky, ar putea fi numit cel mai grav scandal din domeniul sportului. Mai precis, Jerry Sandusky a fost pus sub acuzare pentru agresiune sexuală asupra unui număr de opt minori, în perioada 1994 - 2009. Ceea ce a şocat opinia publică a fost faptul că, deşi conducerea clubului, în frunte cu Joe Paterno, ştia despre comportamentul asistentului faţă de copii, aceasta nu a reacţionat pentru a-l opri pe pedofil.

Printre ceilalţi câştigători de anul acesta ai premiilor Pulitzer se numără The New York Times, care a obţinut premiul pentru reportaj internaţional, dar şi pe cel pentru jurnalism analitic, şi The Tuscaloosa News, din Alabama, la categoria breaking news - pentru reportajele despre o tornadă care a devastat oraşul în aprilie anul trecut.

The Huffington Post a câştigat primul său premiu Pulitzer, pentru reportaj naţional.

Anul acesta nu au fost acordate premii Pulitzer la categoriile "ficţiune" - o premieră din 1977 - şi "editorial".

Administrate de Universitatea Columbia, Pulitzer sunt cele mai prestigioase trofee acordate presei americane. Premiile Pulitzer au fost create în 1904 de jurnalistul american de origine maghiară Joseph

Pulitzer şi sunt acordate anual autorilor celor mai bune reportaje, fotografii, romane şi înregistrări muzicale, împreună cu un cec de 10.000 de dolari.

Lista completă a câştigătorilor premiilor Pulitzer 2012:

Jurnalism

Servicii publice - The Philadelphia Inquirer

Breaking News - redacţia de ştiri a The Tuscaloosa-News (Alabama)

Jurnalism de investigaţie - Matt Apuzzo, Adam Goldman, Eileen Sullivan şi Chris Hawley de la The Associated Press şi Michael J. Berens şi Ken Armstrong de la The Seattle Times

Jurnalism analitic - David Kocieniewski de la The New York Times

Jurnalism local - Sara Ganim şi redacţia de la The Patriot - News Staff, Harrisburg, Pennsylvania

Jurnalism naţional - David Wood de la The Huffington Post

Jurnalism internaţional - Jeffrey Gettleman de la The New York Times

Cel mai bun articol - Eli Sanders de la The Stranger, Seattle

Comentariu - Mary Schmich de la Chicago Tribune

Cronică - Wesley Morris de la The Boston Globe

Caricatură - Matt Wuerker de la Politico

Fotografie breaking news - Massoud Hossaini de la Agence France-Presse

Fotoreportaj - Craig F. Walker de la The Denver Post

Arte

Teatru - "Water by the Spoonful" de Quiara Alegria Hudes

Istorie - "Malcolm X: A Life of Reinvention" de Manning Marable

Biografie - "George F. Kennan: An American Life" de John Lewis Gaddis

Poezie - "Life on Mars" de Tracy K. Smith

Non ficţiune - "The Swerve: How the World Became Modern" de Stephen Greenblatt

Muzică - "Silent Night: Opera in Two Acts" de Kevin Puts

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24