Eveniment

MediaPro introduce conceptul de infotainment

30.11.2004, 00:00 71



InfoPro, un post de radio care va oferi informatii complete, din toate zonele tarii, intr-o cheie plina de viata, mereu prietenoasa si accesibila, va fi lansat maine de trustul MediaPro.



"Vom introduce un nou concept, cel de infotainment, adica o combinatie bine dozata intre informatie si divertisment, intre stiri si muzica. Totul este foarte dinamic, cu un grad de nonconformism specific spiritului PRO", a declarat pentru ZF Constantin Marinescu director al noului post de radio. Potrivit acestuia, tinta postului este clara, pentru ca nu exista radiouri de stiri si radiouri de muzica, ci doar posturi care au audienta si altele care nu au.



In formula noului post, informatia are un rol important. "Va fi un discurs tonic, sincer, amuzant, lejer, completat de un amestec muzical ce pastreaza cele mai bune piese muzicale din topurile ultimilor 20 ani", spune Marinescu. In plus, InfoPro se bazeaza pe cea mai completa resursa jurnalistica din Romania: Pro TV, Mediafax si Ziarul Financiar. Resursa media a trustului MediaPro ajunge la 2.000 de persoane.



"Practic, ascultatorii nostri vor avea primii informatia", sustine Marinescu. La InfoPro exista o echipa mixta de jurnalisti. O alta noutate pe care o va aduce postul este si introducerea conceptului de NJ (News Jockey) in loc de DJ, adica un dispecer de informatie care sa prezinte principalele evenimente, in afara clasicelor stiri, intr-un mod alert dar clar si concis.



Peste circa un an, postul va putea fi auzit la nivel national, InfoPro fiind cea de-a patra retea nationala FM. Consiliul National al Audiovizualului a acordat licenta pentru noul post in luna mai a acestui an. In prezent, din cele trei retele nationale FM, doua sunt detinute de Societatea Romana de Radiodifuziune, iar una de EDI Romania (Europa FM).



"Anul 2005 este destinat in totalitate extinderii la nivel national. Incepem cu Bucurestiul la 1 decembrie si continuam intr-un ritm alert. Asta inseamna ca la sfarsitul anului 2005 InfoPro va avea acoperire la nivel national", a spus Marinescu.



Marele avantaj al noului radio este ca porneste la drum cu nucleul vechii echipe de stiri InfoPro, care a facut din programele informative ale Pro FM lideri de piata pe toate juralele de stiri.



InfoPro va fi un post de radio care va miza si pe vedete: voci cunoscute de la stirile Pro TV, vedete MediaPro. "Politica noastra este sa facem din fiecare nume de la InfoPro o vedeta", afirma Marinescu.



stirile vor fi difuzate din jumatate in jumatate de ora de la 7.00 dimineata pana la ora 24.00. Managerii noului post considera ca nu va fi o problema ca romanii sa consume mai multe stiri radio daca acestea sunt prezentate si editate altfel, intr-un stil alert si concis.



Oferta muzicala este variata, cuprinzand hit-uri din anii '60 - '90 si 2000 - 2003, piese remarcabile, cu notorietate, care sunt extrase din primele 40 de locuri ale topurilor nationale si internationale, hit-uri ale momentului, precum si noutati.



Printre cei care vor putea fi auziti pe noul post se numara Florin Calinescu, care va avea o emisiune dimineata, Ramon Cotizo, cu "Ne auzim pe InfoPro", stiristii Georgiana Nemtuc si Eduard Gaftoi, Constantin Dragan cu emisiunea "Asculta aici!" precum si Alina Dumitru.



"Ascultatorul nu va gasi la InfoPro extreme muzicale, genuri de nisa, precum rap, hip-hop, <metale> etc. Muzica InfoPro nu-i creeaza probleme ascultatorului, dimpotriva, incearca sa i le reduca pe cele personale", explica Toti Marinescu.



Avand in vedere ca este un post de radio cu acoperire nationala, este nevoie de o investitie foarte mare. "Vorbim aici de echipamente de ultima ora, dar sa nu uitam ca investitia cea mai pretioasa este in oameni", a mai spus el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO