Eveniment

Premierul nu mai vrea cheltuieli bugetare mari la sfarsit de an

24.01.2008, 18:08 21

Premierul Tariceanu a cerut ministerelor sa planifice modul de utilizare a fondurilor bugetare astfel incat cheltuielile sa nu se situeze, la finalul anului, cu mult peste media lunilor anterioare si a anuntat introducerea unor reguli prin care sa fie evitate cheltuieli in exces la nivel local. "Am discutat cu ministrul de finante despre necesitatea controlului deficitelor, in special a deficitului bugetar, si am cerut ministerelor sa-si faca o planificare riguroasa a cheltuielilor in asa fel incat, in ultima parte a anului, in special in ultimele doua-trei luni, sa nu se mai inregistreze cheltuieli cu mult peste media celor noua luni anterioare. De asemenea, ministrul de finante a propus si am fost de acord sa vina cu reglementari care sa impiedice dezlantuirea absolut necontrolata a cheltuielilor la nivelul administratiilor locale", a spus Tariceanu. Moneda nationala va reusi sa se stabilizeze si chiar sa revina, dupa deprecierea mai accentuata din ultimele doua luni, care a fost determinata atat de iesiri de capitaluri volatile, dar mai ales de cheltuielile bugetare foarte mari, a declarat zilele trecute guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. "Este un obicei pacatos ca in ultimele doua luni sa se concentreze cheltuielile bugetare. Ministrul Finantelor a aratat ca la nivelul autoritatilor locale s-a cheltuit peste 1% din PIB. Cheltuieli de asemenea valoare in numai zece zile au impact pe piata valutara", a explicat Isarescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO