Media & Advertising

De la sondaje la vanzari de publicitate

07.02.2003, 00:00 40

@ Media Planning Group Romania este o noua agentie de media afiliata retelei Media Planning Group (MPG) apartinand Havas, a anuntat marti Ampelio Plaza vicepresedinte MPG. MPG Romania s-a format prin externalizarea Departamentului de media al agentiei ADDV Euro RSCG, fostul director al acestuia Dinu Teretean devenind managing director al noii companii. Printre clientii noii agentii se numara, in principal, cei care au mai lucrat cu ADDV: AIG Life, Astera Cosmetics, Candy-Hoover, Holcim, PORSCHE Romania (Audi, Seat, Skoda, VW, Porsche), Primola, Reckitt Benckiser.
@ Proximity Bucharest a realizat in numai noua luni de la lansare o cifra de afaceri de 900.000 de dolari, ceea ce confirma faptul ca CRM (Customer Relationship Management) incepe sa devina din ce in ce mai mult un canal de comunicare pe piata romaneasca. Proximity Bucharest este prima agentie de comunicare CRM fondata in tara noastra. Agentia este parte a grupului BBDO Romania alaturi de graffiti BBDO si Media Direction si reprezinta filiala din Romania a retelei Proximity Worldwide. Printre clientii Proximity Bucharest se numara Masterfoods, Henkel Romania, Pagini Aurii, JTI, HTP Medical, SCA, Wrigley, La Fantana, Romtelecom, ARtelecom, PASA, Hollandia si Husquarna. Totodata, compania a realizat diverse proiecte pentru Cosmorom, Danone si Leader Tour.
@ Trustul de presa Expres a incredintat vanzarea spatiului de publicitate pentru revista Life & Style casei de vanzari ARBOmedia. Astfel, primul numar Life & Style de anul acesta va aparea intr-o noua formula in luna martie, dupa publicarea unei editii demonstrative la inceputul lunii februarie. LIFE&Style este primul supliment de tip "glamour" al unui cotidian romanesc - Evenimentul Zilei - fiind distribuit gratuit cu tirajul de Bucuresti al ziarului in prima sambata a fiecarei luni. ARBOmedia este una dintre cele 12 filiale europene ale ARBOmediaAG, companie germana cotata la Bursa din Frankfurt.
@ Campania "Umbrele" realizata de McCann-Erickson a obtinut medalia de bronz la Festivalul de Publicitate pentru televiziune si cinema de la New York la categoria Campanii sociale  - Relatii interpersonale/intergrupuri. Campania a fost realizata pentru Centrul de Mediere si Securitate Comunitara Iasi si Fundatia pentru o Societate Deschisa. Medalia reprezinta cea mai inalta distinctie acordata unei agentii din Romania la un festival international de top. In cadrul aceluiasi festival, campania realizata de McCann-Erickson pentru Loteria Nationala a fost finalista la categoria Produse si servicii - divertisment.
@ Un sondaj recent realizat de PA Consulting impreuna cu Marketing Forum si Cranfield School of Management au intervievat 150 de oameni de marketing, in pozitii de senior managers, avand drept scop cuantificarea eficacitatii activitatii de marketing, in drumul spre succes al unei companii. Acest sondaj a indentificat 5 mari slabiciuni ale celor care tin fraiele marketing-ului :
1. Oamenii de marketing se indreapta spre tinte gresite, deci au prioritati si activitati gresite.
2. Desi cred sau isi doresc sa actioneze strategic, ei de fapt actioneaza operational, pentru rezultate pe termen scurt.
3.Oamenii de marketing sunt capabili sa creeze valoare pentru clienti, dar nu si pentru clientii interni, in special actionari.
4. Ei cauta sa-si imbunatateasca controlul, dar de fapt sunt deficitari la capitolele de autodisciplina, auto-evaluare, estimare
5. Marketerii sunt buni, in general, in zonele conventionale ale marketing-ului, dar, practic, slabi in capacitatea de a influenta business-ul in general.
In ciuda acestor slabiciuni, sondajul arata ca totusi marketing-ul este primul instrument in cresterea valorii business-ului (chiar daca oamenii de marketing nu stau pe scaunul din fata). Studiul releva, de asemenea, o alta hiba a marketing-ului european - o pozitie precara in companii. Departamentele financiare sunt cele care subestimeaza, cel mai adesea, activitatea acestora. Intr-un fel de inteles, tinand cont ca semnand ordine de plata de milioane de dolari, in magazie nu apare nici un punct de rating.
@ Imagoo.ro, revista electronica despre imagine si publicitate este din aceasta saptamana partenerul exclusiv pentru Romania al festivalului international de publicitate Festival of Ideea de la Novi Sad, Iugoslavia. Festivalul va avea loc in perioada 5.7 martie si cuprinde cinci sectiuni: TV, print, postere, publicatii si design, radio, design de web si campanii publicitare. Revista a aparut la inceputul acestui an si dezbate probleme de imagine, publicitate si comunicare: analize de campanii si spoturi publicitare, interviuri cu oameni cunoscatori ai imaginii si publicitatii din Romania, prezentarea agentiilor de publicitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO