Mediafax.biz Exclusiv

Amânare în selecţia avocaţilor pentru listarea Romtelecom

Autor: Adrian Seceleanu

01.08.2011, 19:40 209

Casa deavocatură trebuie să întocmească un raport privind opţiunile pecare le au acţionarii în ce priveşte Romtelecom.

Spre exemplu raportul care trebuie predatpână în luna decembrie trebuie să le spună acţionarilor dacă ar fiîn interesul lor ca Romtelecom să fuzioneze înainte de listare cucealaltă companie deţinută de grupul elen OTE în România,operatorul de telefonie mobilă Cosmote.

"Procesul de selectare a casei de avocatură,care va acorda suport în realizarea studiului privind opţiunile încazul Romtelecom, se află în faza finală, iar rezultatul acestuiava fi anunţat în următoarele zile, după informarea în prealabil aconsiliului de administraţie", au precizat pentru ZF oficialiiRomtelecom.

Grupul elen OTE şi Ministerul Comunicaţiilorau agreat luna trecută ca Romtelecom să aleagă avocaţii care se vorocupa de listarea pe bursă a acţiunilor deţinute de statul român laoperatorul de telefonie fixă, a declarat în luna iulie pentru ZFValerian Vreme, ministrul comunicaţiilor.

"Potrivit acordului semnat între acţionaripe data de 1 iulie, Romtelecom va gestiona procesul de selecţie aconsultantului. Pentru a asigura echidistanţa procedurii selecţiava fi validată de comisia specială care va fi creată în cadrulcompaniei pentru a monitoriza procesul de listare şi în care OTEare doi membri, iar statul român alţi doi membri", a spus şefulMCSI.El aadăugat că termenul de selecţie este prevăzut foarte clar înacordul acţionarilor.

"Selecţia trebuie să se încheie până la 1august. La Romtelecom procedurile sunt mai rapide."

Valerian Vreme nu a putut fi contactatpentru detalii până la ora publicării acestei ştiri pentru a oferidetalii.

Şeful MCSI a declarat anterior că banca deinvestiţii care va fi implicată în listarea pe bursă a acţiunilordeţinute de stat la Romtelecom sau la entitatea care va rezulta dinposibila fuziune cu operatorul de telefonie mobilă Cosmote va fiselectată până la data de 1 septembrie.

OTE şi MCSI au agreat pe data de 1 iulie,după o întâlnire maraton, ca acţiunile statului să fie listate labursă în termen de cel mult un an de zile.Grupul elen OTE deţine 54,01 % din acţiunileRomtelecom, iar statul român diferenţa.

Pe baza rezultatelor din 2009, respectiv unprofit net de 27 milioane de euro la afaceri de 788 mil. euro,Romtelecom a fost evaluată la 1,1 mld. euro, potrivit anuaruluiCele mai valoroase 100 de companii din România, realizat de CapitalPartners şi ZF.

În anul 2010 compania a avut venituri de716,9 mil. euro. Veniturile Romtelecom au scăzut în primultrimestru din acest an cu 10,9%, la 166,3 milioane euro, iarprofitul EBITDA s-a diminuat cu 62,6%, la 22,2 milioaneeuro.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO