Mediafax.biz Exclusiv

Firma de construcţii a lui Aşchilean, interesată de pista aeroportului din Cluj

Autor: Laurentiu Cotu

01.04.2011, 10:30 52

Unul dintre celemai importante contracte în derulare ale companiei clujene estestadionul Cluj Arena, investiţie de circa 36 mil. euro realizată deACI în colaborare cu firmele Con-A Sibiu, Transilvania Construcţii, DASEngineering Grup, Dico şi Ţigănaş, Grup 4 Instalaţii, BogartConstruct SRL şi Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

Termenul definalizare a stadionului Cluj Arena este prevăzut pentru lunaaugust, lucrările de construcţie fiind demarate în vara anului2009.

"Ne-am bugetat pentru acest anafaceri în stagnare, luând în calcul evoluţia pieţei construcţiilorşi contractele aflate în derulare. Există în prezent câtevalicitaţii pentru lucrări mari de construcţii, proiecte de caresuntem in teresaţi şi noi", a declarat Ioan Aşchilean, preşedinteleACI Cluj.

Compania se află pe listasolicitanţilor documentaţiei de atribuire vizând construirea pisteide decolare-aterizare de 3.500 de metri a aeroportului din Cluj.Valoarea estimată a contractului pentru primii 2.100 de metri aiviitoarei piste este de circa 40 mil. euro, iar potrivit conduceriicompaniei, ACI va depune o ofertă pentru această lucrare înasociere cu o firmă străină.Compania avea anul trecut 460 deangajaţi.

ACI Cluj s-a desprins din fostulTrust de Construcţii Industriale în anul 1991 şi este deţinutăîncepând din 2003 de Ioan Aşchilean, Horia Ciorcilă (preşedinteleBăncii Transilvania), Dorin Goia (principalul acţionar alTeraplast), Gicu Agenor Gânscă (care este acţionar la mai multefirme de construcţii din Transilvania) şi Gică Mereu, potrivitultimelor date disponibile.

Ioan Aşchilean şi Gicu Gânscăsunt acţionari şi în compania Grup 4 Instalaţii, specializată înlucrări de reabilitări şi extindere de apă şi canalizare înTransilvania, iar pe lângă acestă firmă, Aşchilean mai are acţiunila Trustul de Instalaţii, Montaj şi Construcţii şi laElectroconstrucţia Elco.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO