Mediafax.biz Exclusiv

Teva România: Piaţa de generice ar putea creşte în următorii 3-4 ani cu peste 50%, la 700 mil euro

Autor: Alice Gheorghe,

03.12.2010, 15:13 33

Alina Luiceanu, directorul general al filialei din România acelui mai mare producător de generice din lume, grupul farmaceuticisraelian Teva, a declarat agenţiei MEDIAFAX că pondereamedicamentelor generice în totalul pieţei farmaceutice a scăzut înultimii 3-4 ani cu 10 puncte procentuale, la 23-24%, pe fondulnecesarului de medicamente inovative, dar şi lipsei de informare apopulaţiei.

Piaţa farmaceutică va ajunge în acest an la peste 8,8 miliardede lei (aproximativ 2 miliarde de euro), în creştere cu 9,2% faţăde 2009, potrivit estimărilor făcute de compania de cercetare şistudii de piaţă Cegedim.

"Cred că a existat o nevoie tot mai mare de a aduce inovaţie şiproduse mai eficiente. În plus, pacientul nu este informat. El ştiacă până acum 2-3 ani, medicamentele generice erau terapiiînvechite. În prezent, aceasta este o impresie greşită, pentru cămajoritatea companiilor de generice au fost preluate de corporaţiiinternaţionale, care au făcut investiţii în capacităţile deproducţie, în tehnologie, în know-how, iar portofoliile lor sereînnoiesc foarte repede", a explicat Luiceanu.

Potrivit directorului general al Teva România, în prezent,intervalul de la expirarea unui patent până la lansarea primuluigeneric este foarte redus, de 1-10 zile.

Ea a mai arătat că sunt cazuri în care pacientul nu ştie căpoate cumpăra un medicament generic care este mai ieftin, însă cuacelaşi efect terapeutic ca şi cel original.

"Un generic are acelaşi efect terapeutic, aceleaşi reacţiiadverse, are aceeaşi doză şi aceeaşi formă de prescripţie caoriginalul, având doar două diferenţe, nu este protejat de patentşi este mult mai ieftin. (...) Pacientul însă nu ştie că un genericîl costă mai puţin decât unul original, care poate fi de 4-5 orimai scump. În plus, în cazul farmaciilor sunt multe aspectefinanciare impun o anumită conduită. Atunci când un medicament estemai scump original, pacientul plăteşte diferenţa de compensare maimare şi farmaciei îi rămân mai mulţi bani, deci e în interesul lorsă recomande un original", a mai afirmat Luiceanu.

Totodată, reprezentantul Teva a precizat că România este "o ţarăa mărcilor", ceea ce generează consumul mare de medicamenteoriginale.

"După o istorie de 50 de ani în care nu am avut acces la nimicsofisticat, acum avem o nevoie exagerată de tot ceea ce înseamnăprodus de marcă", a spus Luiceanu.

Cu toate acestea, oficialul Teva apreciază că odată cuintroducerea preţului de referinţă pe clasă terapeutică, începândcu 1 iulie, s-a putut observa o creştere a consumului demedicamente generice.

Astfel, potrivit datelor Teva România, în trimestrul al treileadin acest an, segmentul de medicamente generice a înregistrat ocreştere de 24%, ritm superior celor inovatoare, care au avut unavans de 20%.

Reprezentantul Teva apreciază că deşi generice nu vor depăşi 25%din piaţa de medicamente din acest an, acest segment ar puteaajunge în următorii 3-5 ani să reprezinte aproximativ 30% din piaţade profil, dinamica fiind favorizată şi de ultimele modificărilegislative privind sistemul compensării medicamentelor.

"Cred că industria a avut anul acesta câteva probleme majore,începând cu termenele de plată de peste 300 de zile şi introducereaclawback-ului, astfel că genericele nu cred că vor depăşi 25 deprocente, în condiţiile în care anul trecut genericele au ocupat23% din piaţă. Până se crează obişnuinţa medicului de a prescriemedicamente generice şi a farmaciei de a elibera, precum şi apacientului de a consuma, durează. Mă aştept ca pe termen mediu săajungă unde este acum în Europa, respectiv circa 30%, dintr-o piaţăestimată să depăşească două miliarde de euro", a afirmat AlinaLuiceanu.

Ea apreciază că statul ar trebui să ia o serie de măsuri princare să încurajeze consumul de medicamente generice, printre carereducerea termenelor de plată a facturilor pentru medicamente la 90de zile.

Pe de altă parte, reprezentantul Teva România estimează că vaîncheia acest an cu o cifră de afaceri în creştere cu 60-70% faţăde anul 2009, pe fondul dezvoltării portofoliului de generice.

"Este o creştere destul de importantă, însă noi am pornit de lao bază foarte mică, fiind aproape absenţi în piaţă. Genericele,care reprezintă aproximativ 50% din portofoliul companiei, ne-auajutat foarte mult în această creştere, pentru că noi ne-amorientat mult asupra acestui segment, toate produsele pe care le-amlansat în ultimii doi ani fiind generice", a explicat Luiceanu.

Teva Pharmaceuticals România a înregistrat în 2009 o cifră deafaceri de 75,6 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului deFinanţe.

Grupul israelian Teva se numără printre primele 20 de companiifarmaceutice din lume, fiind cel mai mare producător de generice lanivel global, cu vânzări în 2009 de 13,9 miliarde dolari.

Teva deţine facilităţi de producţie în Israel, America de Nord,Europa şi America Latină şi are 38.000 de angajaţi la nivelinternaţional. În România, Teva are 100 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO