Opinii

Opinie Adrian Vasilescu: Postfaţă la un dialog cu premierul Victor Ponta

Opinie Adrian Vasilescu: Postfaţă la un dialog cu premierul Victor Ponta

Autor: Adrian Vasilescu

09.01.2013, 00:07 2824

Acum câteva zile, într-o dezbatere televizată, am purtat un dialog cu premierul Victor Ponta pe tema salarizării miniştrilor şi a experţilor din ministere. Opinia premierului este binecunoscută: ţara are acum mai multe ministere, mai mulţi miniştri, fără să fi fost însă alocate mai multe fonduri bugetare şi fără suplimentări de personal. Am spus, în dezbaterea amintită, că sub aspectul rigorilor bugetare lucrurile sunt în ordine. Nu se fac angajări, nu cresc cheltuielile bugetare şi nu există vreun pericol de suplimentări ale fondurilor salariale la nivelul aparatului guvernamental. Să fie însă, acest al cincilea an de criză economică, timpul potrivit pentru a îngheţa schemele personalului ministerial? Opinia mea este că nu.

În dialogul televizat, am spus că salarizarea experţilor din ministere descurajează formarea unui corp de elită în jurul ministrului. Premierul, din considerente ce nu sunt greu de înţeles, a evitat să avanseze un punct de vedere în această privinţă. Cred însă că subiectul merită să fie dezvoltat. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie, în afara pieţelor funcţionale şi a companiilor performante, de instituţii performante, de reglementări bune şi de specialişti de elită în instituţiile statului, inclusiv în ministere.

A venit timpul ca România, ţară membră a Uniunii Europene, să-şi afirme, în faţa celorlalte ţări partenere, potenţialul său, care ar putea să însumeze un număr mai mic de pasive şi un număr mai mare de active. Şi când spun active, am în vedere nu doar o piaţă mare, a doua ca dimensiune din Europa Centrală, şi o rezervă mobilă de forţă de muncă, de vreo trei milioane de oameni, care lucrează în ţări dintre cele mai dezvoltate. Am dovedit deja, înainte de criză, din 2000 şi până în 2006, perioadă în care programele noastre de dezvoltare au fost structurate decisiv pe valorificarea şansei de aderare la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană, că ne putem mobiliza eforturile în înfăptuirea unui obiectiv cardinal. Totodată, ne-am convins pe noi înşine, întâi şi întâi, apoi i-am convins pe europeni că economia noastră are încă resurse mari de creştere. Acum e timpul ca ţara să-şi valorifice activele în Uniunea Europeană şi să devină ea însăşi propulsor al procesului de dezvoltare în anii ce vor veni… Numai că o valoare adăugată prea mică pentru o populaţie atât de mare nu poate fi nicicum principalul activ de care România are nevoie acum, chiar dacă PIB-ul e cu semnul plus. Şi nici tentaţia de a urca salariile fără ca această "generozitate" să fie însoţită de mai multă productivitate şi de mai multă eficienţă nu ne poate fi de vreun ajutor.

Nu putem sta la infinit cu braţele încrucişate, lăsând vechile structuri să producă blocaj şi sărăcie. Soluţia optimă este renunţarea la birocraţia stufoasă, care s-a umflat continuu, inventându-şi atribuţii şi consumând în exces venituri bugetare. Şi la vechile practici din întreprinderile de stat, unde se cheltuiesc mulţi bani, se consumă mult capital fix pentru a produce an de an mai puţină valoare adăugată. Dar nu rezolvăm nimic numai tăind. Până când nu vor fi reînnoite structurile economice, organizarea muncii şi sistemul intereselor, nu avem de ce spera că vom putea evita capcana sărăciei. Fiindcă un ritm mai bun al Produsului Intern Brut fără o creştere de bună calitate nu ne-ar aduce neapărat şi condiţii de viaţă mai bune. Dincolo de creşterea economică, o mare însemnătate o are structura acestui indicator sintetic. Dacă producţia de bunuri şi de servicii nu se face în totalitate cu faţa la criteriile calitative, plusul de valoare adăugată nu ar aduce mai multă bunăstare. Dimpotrivă, am avea mai puţină bunăstare.

În 2013, un salt calitativ în economie, care să fie adăugat sporului cantitativ, va fi posibil numai dacă am obţine o creştere economică sănătoasă. Bazată pe concurenţă, pe competitivitate şi pe eficienţă. Statul are în acest proces un rol nou. Nu se va putea însă ajunge la organizarea inteligentă a muncii şi a sistemului intereselor fără ca în jurul miniştrilor să se adune echipe performante de experţi, formate inclusiv dintre tinerii pregătiţi în mari universităţi din lumea largă. Ei nu vor veni însă dacă plata muncii lor nu va fi corespunzătoare competenţei lor. Şi dacă nu vor fi înconjuraţi cu respectul cuvenit a-i fi acordat competenţei.