Profesii

Chiar si cand scad, salariile din banci raman cele mai mari

02.08.2004, 00:00 17



Societatile din domeniul intermedierilor financiare (exceptand asigurarile si casele de pensii) continua sa-si rasplateasca angajatii cu cele mai mari salarii pe ansamblul economiei. Astfel, angajatii din banci au castigat, in medie, in luna iunie 17,3 milioane de lei (aproximativ 426 euro). Cu un venit de aproape trei ori mai mare decat media pe economie, nu este de mirare ca cei mai multi dintre tineri isi doresc sa se angajeze intr-o banca.



Celelalte domenii in care s-a castigat cel mai bine in luna iunie au fost: fabricarea produselor din tutun, transporturi aeriene, industria de echipamente pentru radio si tv si industria de prelucrare a titeiului.



In primul caz, salariul a fost de 12,4 milioane de lei (306 euro), in crestere cu 8,7% fata de luna anterioara, evolutie explicata de Institutul National de Statistica prin plata unor prime si a orelor suplimentare. Angajatii din transporturile aeriene au castigat, in medie, in iunie, 12,04 milioane de lei (295), cu numai 0,3% mai mult decat in luna anterioara.



O situatie aparte au avut angajatii din sectorul de echipamente pentru radio, televiziune si comunicatii. Acestia au primit cu 31,2% mai multi bani decat in luna anterioara, adica 11,52 milioane de lei (283 euro). Cresterea inregistrata de veniturile lor nete a fost si cea mai mare inregistrata pe toata economia si s-a datorat, ca si in cazul angajatilor din sectorul productiei de tutun, acordarii unor prime si a platii orelor suplimentare.



Societatile din domeniul prelucrarii titeiului si-au rasplatit angajatii cu un salariu mediu net de 10,7 milioane de lei (263 euro), in crestere cu 3,1% fata de luna aprilie. In acest caz, acest salt al veniturilor a fost determinat de negocierea salariilor.



La polul opus celor mentionati mai sus se situeaza lucratorii din domeniul prelucrarii lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei. Acestia au primit in iunie un salariu mediu net de 3,5 milioane de lei (87 euro), in crestere cu 2,3%.



Pe ansamblul economiei, salariul mediu net pe economie a inregistrat o crestere usoara, de doar 0,5% fata de luna anterioara, ajungand la 5,8 milioane de lei.



Calculat in euro, salariul mediu net a ajuns la 143 de euro, in scadere cu 2,7% fata de aprilie. In ceea ce priveste salariul mediu brut, acesta a fost in iunie de 8,03 milioane de lei (197 euro), in crestere cu 0,3%. Institutul National de Statistica explica aceasta evolutie prin plata primelor si orelor suplimentare in activitati cum ar fi silvicultura, extractia hidrocarburilor, industria de masini si echipamente, televiziune si comunicatii, cat si prin cresterea vanzarilor in agricultura, fabricarea produselor textile si de imbracaminte, industria chimica si constructii.



Cu toate acestea, au existat si domenii in care veniturile au scazut in comparatie cu luna anterioara. Astfel, cea mai mare scadere, respectiv 20,8%, au inregistrat-o salariile angajatilor din domeniul editurilor, poligrafiei si reproducerii inregistrarilor pe suporti. Acestia au castigat in iunie numai 4,63 milioane de lei. Aceasta situatie a fost determinata de acordarea in luna anterioara a primelor din profitul net.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO