Cele mai mari fabrici de materiale de construcţii au 10.000 de angajaţi şi motoarele „turate“ la jumătate

Aproape 10.000 de angajaţi lucrează în cele mai mari 65 de fabrici de materiale de construcţii din România, adică aproape 30% din forţa de muncă din industria de profil, potrivit unei analize realizate de ZF pe baza informaţiilor transmise de companii şi a celor existente în piaţă. Chiar dacă există din ce în ce mai multe voci care spun că România se dezindustrializează, producţia de materiale de construcţii încă se face preponderent local. În fabricile de ciment, gips-carton, vopsele sau ţiglă metalică mii de români continuă să lucreze în ciuda unei cereri tot mai firave din piaţă.

Dacă în perioada de boom fabricile de materiale de construcţii produceau aproape de capacitatea maximă instalată şi din ce în ce mai multe grupuri străine şi antreprenori locali anunţau investiţii de milioane sau zeci de milioane de euro în noi unităţi de producţie, criza le-a tăiat elanul în condiţiile în care cererea s-a contractat puternic.

De la peste 5 miliarde de euro, cât valora piaţa materialelor de construcţii în 2008, anul trecut aceasta abia a ajuns la 3 miliarde de euro. Iar scăderea aceasta se vede şi în modul în care fabricile de materiale de construcţii „turează“ motoarele în prezent. „Pe ansamblul industriei materialelor de construcţii, conform infor­maţiilor pe care le deţinem, capacităţile de producţie sunt utilizate în medie în jur de 55%“, afirmă Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR). Tot el înaintează şi o cifră privind productivitatea medie a angajaţilor din acest domeniu – circa 16.500 de euro anual, adică puţin sub 1.400 de euro lunar. Apar diferenţe de productivitate de la un sector la altul, mai spune Georgescu.

Cea mai mare parte a materialelor de construcţii este produsă pe plan local, existând în mod evident şi excepţii, aşa cum este cazul plăcilor ceramice (gresie şi faianţă), unde peste trei sferturi din vânzările de pe piaţa locală sunt importuri din ţări precum Spania, Italia sau China.

În industria producătoare de materiale de construcţii lucrează în prezent 33.500 de angajaţi, adică mai puţin de 1% din totalul efectiv de salariaţi din România. Având însă în vedere că multe fabrici au fost modernizate în ultimii ani şi au devenit destul de automatizate, reluarea în forţă a cererii în piaţă nu ar asigura prea multe noi locuri de muncă în acest sector. „Dacă cererea ar reveni, în piaţă nu s-ar crea mai mult de 5% noi locuri de muncă în mod direct, deoarece marea majoritate a fabricilor mari au un grad înalt de automatizare. În mod indirect, pe orizontală (în comerţ, spre exemplu), ar mai putea fi angrenat un personal de încă 5-7%“, afirmă Georgescu.

Informaţii detaliate cu privire la activitatea marilor fabrici de materiale de construcţii nu sunt uşor de obţinut în această perioadă.

Printre cei mai mari angajatori din industria materialelor de construcţii se numără cimentiştii, astfel că cei trei mari jucători – Carpatcement, Lafarge şi Holcim - au un total de 2.600 de angajaţi în producţie, vânzări şi administrativ.

Un număr important de oa­meni angrenaţi în pro­ducţie sunt şi la fabrica de plăci ceramice din Cluj a austriecilor de la Lasselsberger, unitate în care lucrează 400 de salariaţi. La polul opus, într-una dintre fabricile producătorului de pa­ve­le Symmetrica, cea din Vereşti (jud. Suceava), lucrează doar opt angajaţi. Pentru toată industria însă, cea mai mare provocare o reprezintă echilibrul dintre cerere şi ofertă, care asigură şi o continuitate a numărului de angajaţi.

Există puţine statistici privind ca­pa­cităţile de producţie instalate în fa­bri­cile din România, deci privind „ofer­ta“ din piaţă, printre cele despre care se cunosc informaţii fiind cele de ciment, cu capacităţi de 16-17 mili­oane de tone anual.

„În acest moment, capacitatea de producţie a tuturor producătorilor de ciment este dublă faţă de consumul actual din piaţă“, explică François Pétry, directorul general al Holcim România, subsidiara locală a pro­du­cătorului de ciment, betoane şi agre­gate din Elveţia Holcim. Iar situaţia este oarecum similară şi pentru cele­lalte tipuri de materiale de construcţii.

„Capacităţile de producţie sunt excedentare în industria noastră pen­tru toate categoriile de produse. În plus, lucrurile devin şi mai complicate din cauza reluării fenomenului de creş­tere a importurilor în condiţiile creşterii competitivităţii pe pieţele vecine“, spune Adrian Porfir, mana­ger pe Europa de Sud-Est în cadrul Joris Ide Group din Belgia, care deţine producătorul de materiale de construcţii Megaprofil. El adaugă că în domeniul rezidenţial şi în cel in­dustrial vânzările din piaţă sunt în creştere, în timp ce infrastructura este „rămasă în urmă“, dar ar urma să recu­pereze în anii următori. „Sin­gu­rele lucruri care nu cresc sunt pro­fiturile, din cauza preţurilor incredibil de mici şi a costurilor în creştere, în spe­cial pe fondul taxelor şi al preţului mare al energiei electrice şi, în general, al utilităţilor“, afirmă Porfir. În opinia sa, reversul medaliei pentru această situaţie este că românii şi-au dat seama că preţurile materialelor de construcţii au atins un nivel destul de scăzut şi au realizat că acum ar putea fi „momentul investiţiilor“.

Alexandru Stânean, directorul ge­ne­ral al Teraplast, producător de pro­file din PVC, spune şi el că preţul a continuat să fie şi anul acesta un factor determinant în achi­ziţia de materiale de construcţii. „Sun­tem în­cre­­zători că acest trend se va schimba. Suntem prea săraci ca să fo­lo­sim pro­duse ieftine“, spune Stâ­nean. Tera­plast are fabricile situate în Bistriţa.

La rândul său, Liviu Stoleru, CEO şi preşedinte al consiliului de adminis­traţie al producătorului de cărămizi Cemacon, spune că în piaţă mai există „bariere de trecut“. Chiar şi aşa, Ce­macon este unul dintre puţinii pro­ducători care au închis fabrici pe timp de criză, dar care se pregătesc să le pu­nă din nou „în mişcare“. Astfel, com­pania a decis recent să redeschidă anul viitor fabrica din Zalău, trecută în con­servare în 2011, după ce capaci­tatea de producţie a celeilalte fabrici Cemacon, din localitatea Recea, a ajuns la nivelul maxim încă de la ju­mătatea anului 2014.

Cimentiştii, cei mai mari angajatori

Cimentiştii conduc în topul celor mai mari investitori din industria materialelor de construcţii, după ce au injectat peste 1,6 miliarde de euro în fabrici şi în staţii de măcinare a cimentului. Germanii de la Hei­del­bergCement, elveţienii de la Holcim şi francezii de la Lafarge au cumpărat în anii ’90 şi în prima parte a anilor 2000 principalele unităţi de producţie de ciment din ţară, con­struite în perioada comunistă, moder­nizându-le ulterior.

Ritmul investiţiilor în noi fabrici de materiale de construcţii s-a redus puternic în ultimii ani pe fondul redu­cerii cererii interne, însă au existat şi producători care s-au reorientat către exporturi, pentru a avea un grad mai ridicat de încărcare a unităţilor de producţie. Este cazul AdePlast, con­trolat de antreprenorul Marcel Băr­buţ, respectiv Arcon (Ioan Ţiţeiu).

Chiar dacă au rămas „lipiţi“ de România sau au căutat noi pieţe de des­facere, aproape în unanimitate investitorii din zona materialelor de construcţii nu şi-au pierdut încă speranţa că cererea locală se va dez­ghe­ţa. „Avem mult de construit pen­tru a recupera decalajele faţă de ţările din vestul Europei“, conchide Florian Aldea, directorul general al Carpat­cement, subsidiara locală a producă­torului german HiedelbergCement.