ZF 24

Comisia Europeană a aprobat reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României de aproximativ 2,5 miliarde euro pentru sprijinirea întreprinderilor afectate de războiul împotriva Ucrainei

Comisia Europeană a aprobat reintroducerea unei scheme...

Autor: Roxana Rosu

09.04.2024, 11:27 191

Comisia Europeană a aprobat reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României de aproximativ 2,5 miliarde euro (12,5 miliarde lei) pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Ajutorul financiar va fi sub formă de garanţii şi de granturi directe.

Fondurile nu vor depăşi 280.000 euro per întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agricol, 335.000 euro pentru sectoarele pescuitului şi acvaculturii şi 2,25 milioane euro pentru cele care îşi desfăşoară activitatea în toate celelalte sectoare.

De asemenea, ajutorul va fi acordat până cel târziu la 30 iunie 2024.

Schema reintrodusă a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză şi de tranziţie pentru ajutoarele de stat adoptat de Comisie la 9 martie 2023 şi modificat la 20 noiembrie 2023. Comisia a constatat că schema României îndeplineşte în continuare condiţiile stabilite în Cadrul temporar de criză şi de tranziţie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO