ZF 24

Guvernul german ia în considerare vânzarea unei participaţii la Deutsche Telekom, care în România deţine fostul Romtelecom şi fostul Cosmote

Guvernul german ia în considerare vânzarea unei...

Autor: Bogdan Cojocaru

11.11.2014, 16:12 540

Guvernul german ia în considerare reducerea participaţiilor pe care le deţine la compania de telefonie Deutsche Telekom, prezentă şi în România, şi la operatorul de servicii de curierat Deutsche Post pentru a profita de valoarea ridicată a acţiunilor acestora în contextul în care este presat să cheltuiască mai mult pentru a stimula creşterea economică internă şi din Europa, scrie agenţia Thomson Reuters.

Planurile guvernului privind pachetele de acţiuni pe care le deţine la diverse companii sunt menţionate într-un document al ministerului de finanţe, văzut de Reuters. Proiectul ar urma să fie aprobat miercuri de cabinetul cancelarului Angela Merkel.

Guvernul german deţine direct şi indirect o participaţie de 31,7% la Deutsche Telekom, în valoare de 17 miliarde de euro la preţul la care acţiunile au închis şedinţa de luni. Participaţia de 21% deţinută la Deutsche Post valorează şase miliarde de euro.

O opţiune menţionată este şi vânzarea de acţiuni ale operatorului feroviar Deutsche Bahn. Guvernul a vrut să vândă o parte din acţiunile pe care le deţine la această companie în primul mandat al lui Merkel, dar planul a fost oprit când criza financiară globală a lovit în 2008. Acum, orice vânzare va depinde de condiţiile de pe piaţă, se arată în documentul citat.

În act, semnat de ministrul de finanţe Wolfgang Schaeuble, este scris că o eventuală vânzare de acţiuni Deutsche Telekom va fi „atent examinată”, ceea ce sugerează că aceasta ar putea fi una dintre priorităţi.

În februarie, Reuters a scris, citând surse pe care nu le-a identificat, că banca de stat KfW a invitat alte bănci să facă propuneri pentru plasarea unor acţiuni Telekom. De la începutul anului trecut, cotaţiile acestor titluri au crescut cu aproape 50%. În aceeaşi perioadă, acţiunile Deutsche Post au urcat cu 67%.

Pe lista de vânzări figurează, de asemenea, aeroporturile Berlin/Brandenburg, Cologne/Bonn şi Munich. Orice privatizare feroviară ar exclude infrastructura. 

„Marea coaliţie” de guvernare a lui Merkel intenţionează să aducă anul viitor bugetul federal în echilibru, ceea ce ar fi o premieră începând cu 1969. Vânzările de acţiuni ar uşura eforturile guvernului în vremuri cu creştere economică slabă.

De asemenea, privatizările ar putea aduce fonduri suplimentare pentru investiţii în contextul în care Germania este presată de industria internă, de partenerii europeni şi de Washington să cheltuiască mai mult pentru a stimula economia şi reface infrastructura.

În România, Deutsche Telekom deţine cel mai mare grup de comunicaţii fixe şi mobile de pe piaţă, format din companiile Tele­kom România Communica­tions (fostul Romtelecom) şi Telekom România Mobile Communications (fostul Cosmote), cu venituri anuale cumulate de peste un miliard de euro. Grupul Telekom România este cel mai mare furnizor de servicii de telefonie fixă, numărul doi pe pieţele de servicii TV şi internet fix şi numărul trei pe comunicaţii mobile. Cei mai mari competitori pe plan local sunt subsidiarele Orange, Vodafone şi UPC plus RCS&RDS, o companie controlată de antreprenorul român Zoltan Teszari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO