"Daco-roman prin nastere, italian prin alegere, cetatean al lumii prin vocatie, profesorul Dinu Adamesteanu a inteles in acesti ani ai profesoratului sau de la Lecce sa lege Universitatea Salentina de cele mai mari centre acreditate ale cercetarii stiintifice, europene si extraeuropene" (Fragment din discursul omagial adresat lui Dinu Adamesteanu in 1982, la Universitatea din Lecce, Italia).
De la numirea sa, in 1964, ca "Soprintendente" pentru Basilicata, in sudul Peninsulei Italice, Dinu Adamesteanu si-a pus pe deplin in aplicare experienta deja castigata. Am putea spune, cu un termen care atunci nu era la moda nici in Italia, inclusiv cea "manageriala". A initiat acolo cercetari arheologice noi, avand in prima vedere principalele chestiuni metodologice enuntate de noi pe scurt in notele anterioare. Pentru acestea, a obtinut, dincolo de cooperarea fireasca si entuziasta a specialistilor italieni, colaborari internationale din Germania, Franta, Marea Britanie, Canada s.a.
Primii romani au putut aparea in acest peisaj abia dupa 1968, anul primei prezente in Romania a lui Dinu Adamesteanu, prilejuita de Colocviul International de la Mamaia privind sursele arheologice ale civilizatiei europene. Colaborarea dintre academicianul Emil Condurachi din Bucuresti si prietenul si colegul sau de generatie si de profesiune Dinu Adamesteanu din Italia, odata refacuta atunci, a dus la primele vizite, in anul care a urmat, a tot mai multi arheologi romani in Italia. Aveau ocazia fericita sa vada, cei tineri si nu numai, cu acest prilej, pentru prima data Italia cu monumentele ei.
Si mai luau contact direct cu cercetarile incheiate sau in curs, coordonate in acei ani de Dinu Adamesteanu in Basilicata: Metaponto, Siris-Heracleea-olicoro, Potenza, Melfi.
Printr-o coordonare profesionala de exceptie, Dinu Adamesteanu realizase intr-adevar, in Basilicata, un adevarat model de cercetare complexa. Aceasta pentru ca, in afara valorificarii la timp a rezultatelor cercetarii prin publicatii de specialitate si de popularizare, monumentele descoperite erau foarte rapid evidentiate inclusiv prin integrarea lor intr-un circuit stiintific si deopotriva turistic.
Am evocat si cu alt prilej, pe marginea primelor contacte romanesti cu realizarile din Basilicata, unul dintre efectele in Romania ale acestora.
Amintesc asadar, din nou, reorganizarea, in acei ani, a Muzeului de Arheologie din Tulcea, de catre directorul de atunci al Muzeului Deltei Dunarii, dr. Gavrila Simion, la putina vreme dupa vizita acestuia in Basilicata, cu sprijinul celor doi prieteni mai sus evocati. Pentru cativa ani doar (directive ulterioare ale conducerii de partid unic si de stat aducand toate muzeele de profil din tara la un numitor comun), sectia de arheologie a muzeului tulcean devenise un adevarat etalon pentru ceea ce trebuia sa semnifice o expozitie regionala de specialitate.
Nu este loc sa mai amintim aici cele mai importante lucrari si functii unde numele lui Dinu Adamesteanu s-a aflat, in Italia si dincolo de ea, la loc de cinste. Mentionam aici doar cateva, precum, din 1977, functia de supraintendent pentru Apulia, vicepresedinte al Institutului de Istorie si Arheologie pentru "Magna Grecia", membru a numeroase institutii si organizatii italiene si internationale de specialitate s.a. A fost onorat sau decorat cu peste zece premii si medalii regionale si nationale italiene, majoritatea de aur si argint. Doi dintre presedintii Italiei l-au decorat cu ordine si medalii de prima marime, precum cele din 1982: "Medalia de Aur cu Diploma, clasa I, pentru Invatamant, Cultura si Arta, acordata de presedintele Republicii Italiene, la propunerea Ministerului Italian al Bunurilor Culturale si Ambientale."
Abia in 1992, intarziere datorata conditiilor politice de pana atunci, Dinu Adamesteanu a fost ales membru de onoare al Academiei Romane, iar in 1994, doctor honoris causa al Universitatii din Bucuresti. Dorinta lui fierbinte ca Scoala Romana din Roma - Accademia di Romania - sa-si reia rolul pentru care fusese initiata de Vasile Parvan, adica acela de a gazdui bursieri ai statului roman pentru perfectionare in domeniile umaniste, avea sa se implineasca partial doar din anul 1999.
Discret si cu suflet deschis, asa cum l-am cunoscut si a ramas pana la sfarsitul vietii, Dinu Adamesteanu a ajutat foarte mult arheologia romaneasca si pe oamenii sai din momentul cand s-a ivit aceasta posibilitate. Ca si italienii care l-au cunoscut si ii apreciaza si stimeaza opera si memoria, avem cel putin aceleasi motive sa-l cinstim intre cele mai ilustre personalitati ale Romaniei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
