În primăvară, Vlad împlinise treizeci şi opt de ani şi tocmai se despărţise de femeia cu care trăise în ultimii patru ani. Era a treia relaţie stabilă dintr-un şir care începuse imediat după armată şi în care protagoniste fuseseră trei fete venite la Bucureşti din provincie ca să studieze şi, eventual, să se mărite.
- Cine e sus, şi cine e jos acolo, a? încerca el să-şi încuie partenera.
- Femeia e jos, răspundea Alina cu accentul ei de Zalău care supravieţuise fain-frumos anilor petrecuţi în sudul ţării.
- Bine, atunci să presupunem că suntem căsătoriţi şi că eu sufăr un accident care mă obligă să zac pe spate vreme de mai multe luni. Tu, ca femeie legitimă, nu trebuie să-ţi faci datoria aia faţă de bărbat? Ei, cum o faci?
- Te grijesc şi văd să te faci sănătos! răspundea sălăjanca fără umbră de ironie.
A doua femeie, cu care Vlad a construit un menaj armonios ca o melocomedie, l-a iubit vreme de opt ani după care, scârbită de nesfârşita mizerie dâmboviţeană, l-a părăsit cu lacrimi, regrete şi mult sex de consolare şi a plecat în America, unde s-a măritat cu un băiat fără picioare, dar cu un imens talent de bucătar. În fiecare lună Vlad primea linkuri către site-uri de socializare unde găsea cronica fotografică a unor crăpelniţe în care personaje pestriţe lăudau din gesturi un tânăr simpatic, aşezat într-un scaun cu rotile.
În fine, Maia îşi dorea copii, dar nu şi un tată mai mare decât ei cu patruzeci de ani. Într-o zi i-a spus lui Vlad că este însărcinată şi că locul copilului este lângă tatăl lui, care nu era el. La revedere, Vlad!
După o lună bezmetică, în care aproape se îndrăgostise de vedeta XXX Stoya, Vlad a început să treacă în revistă femeile eligibile din trecut şi prezent pe care le-ar fi putut curta. Din nefericire, niciuna nu avea acea copilărie a sexului, leapşă, coardă şi şotron, din privirea Stoyei Stojadinovic sau gesturile acelea de om care îşi îndreaptă o şuviţă şi în urma cărora numai Stoya reuşea să rămână în pielea goală. Vlad devenise chiar membru al unuia dintre fan-cluburile brunetei, alegându-şi un pseudonim viril şi, dat fiind că îl chema Vlad, oarecum legitim: Tzepesh. Pe celelalte site-uri - da, o înşela pe Stoya, dar nici ea… - rămăsese la vechiul lui pseudonim cu rezonanţă meridională, Baglabucci. Şi acelaşi bărbat ajuns în pragul crizei anilor de soroc ştia să cânte la pian, să vorbească fluent în câteva limbi de circulaţie şi să recomande expert titluri şi autori ai literaturii universale pe care îi parcursese cu voluptate în anii adolescenţei şi ai primei tinereţi: Tzepesh Baglabucci. Ceea ce îl rodea, însă, atunci când îşi pregătea depresiile de după navigările virtuale era faptul că se aprindea total numai la rarissimele filme în care actorii se împreunau în poziţia misionarului, de parcă fata din Zalău, odată părăsită, îi lăsase pe cap un blestem cu tâlc, intitulat "Văzut-ai tu?". Era clar, trebuia să-şi refacă viaţa cât mai repede cu putinţă, altfel avea să devină la fel de libidinos ca propriile-i gânduri.
În ziua în care, derutat, a surprins-o pe Andreea fumând pe ascuns în parcarea firmei, Vlad tocmai aranjase o întâlnire de probă cu a patra fată din provincie venită la studii în Bucureşti şi care, nemăritându-se, îşi adormise mărunta nefericire într-o carieră oarecare. Lui Vlad, scena i se păruse într-atât de suprarealistă încât mai târziu avea să o compare cu o secvenţă dintr-un film în care un cineast lasă uitată din greşeală o cameră de filmat într-o biserică pictată, pentru ca mai apoi să vadă siderat cum, în lipsa enoriaşilor, sfinţii de pe pereţi se întind, dac genuflexiuni şi cometează ultimele noutăţi de parcă ar fi nişte figuranţi într-o pauză de turnaj. Neavând de ce, Vlad nu a povestit nimănui scena în care Andreea stătea cu capul ridicat ca la mitingurile aviatice şi pufăia stângace dintr-o ţigară de al cărei fum se ferea de cum îl scotea pe gură, făcând doi-trei paşi laterali. Dând din umeri, Vlad a ieşit din propria maşină şi s-a strecurat nevăzut către intrare, gândindu-se cu nerăbdare la rendezvous-ul de la ora şapte.
*
După seara petrecută în dosul platanului, Andreea s-a muncit încercând să-i găsească tot felul de cusururi diavoliţei. Poate că măcar fundul, pe care nu i-l văzuse, era căzut ca la filatoarele din Darabani. Sau poate chiar era moldoveancă - şi aceasta ar fi putut explica multe, gândea Andreea, încă răvăşită de frumuseţea vesperală a încercănatei. Atâtea frământări şi atâtea gânduri confuze aveau să-i provoace Andreei încă o noapte de insomnie, precum celelalte, din pricina cărora varianta tamagotchi a pisicuţei fără gură slăbise cu doi pixeli şi se târa sfârşită printr-un ocean de neglijenţă.
Se impunea puţină raţiune, o limpezire a situaţiei strategice şi nişte concluzii, drept pentru care, ştergându-şi din minte mutriţa rivalei, Andreea şi-a luat agenda goală HK şi, pe pagina din ziua aceea, a desenat un cerc mare, iar în interiorul acestuia, o cruce. Odată mandala construită, cele patru secţiuni au primit nume cu rezonanţă cardinală: S, W O şi T. Pe chipul Andreei se conturase primul zâmbet din săptămâna aceea: avea să îşi recupereze iubitul cu nişte mijloace îndelung testate în marile corporaţii din emisfera vestică, pentru că misteriosul desen din agendă nu era altceva decât template-ul unei analize de Strengths, Weaknesses, Opportunities & Threats, aşa cum văzuse ea că o fac la şedinţe băieţii şi fetele de la marketing. La Strengths, Andreea scrisese şi tăiase de trei ori cuvintele "atitudine proactivă", iar la a patra scriere adăugase "din acest moment!". Pentru că în urma acestor răzgândiri succesive nu mai rămăsese niciun pic de loc în secţiunea S, mandala corporatistă fu redesenată pe pagina următoare şi în primul sfert de cerc Andreea adăugă cuvintele "mi-a lăsat apartamentul". Punctele slabe fură lăsate pentru altă dată, după ce frumoasa analistă constată cum o iau toţi dracii, cu tot cu recent câştigata atitudine proactivă, dacă se gândeşte la ele. Acceptă totuşi că lăsase să se scurgă prea mult timp de la lansarea pe piaţă a firmei concurente şi că inacţiunea o costase. În clipa în care Andreea atinse cu creionul spaţiul destinat Oportunităţilor, chipul de copil al uzurpatoarei îi reveni în minte şi lacrimile îi ţâşniră din colţurile ochilor, nimerind exact în spaţiul alb deasupra căruia stătea scrisă litera W, de la Slăbiciune. Pierindu-i brusc tot cheful de analize de piaţă, tânăra fată rămase cu ochii lipiţi de ultima secţiune, dedicată Ameninţărilor, în spaţiul alb al căreia scrise, într-un târziu, cuvintele "Satanistă! Satanistă! Satanistă!", după care, aproape din instinct, îşi împreună degetele şi începu să-şi facă nenumărate cruci, un ritual pe care nu îl mai practicase de la Paştele trecut, când Laurenţiu profitase de excursia la mânăstirile din Oltenia ca să-şi sfinţească de două ori Lexus-ul abia cumpărat - primul popă refuzase să îi aghezmuiască şi portbagajul, spunând că apa sfinţită nu este insecticid pentru draci.
În următoarea zi, pe seară, Andreea regăsi agenda deschisă la paginile cu mandale şi brusc realiză că totul fusese o greşeală: nu mai era timp de analize, ci de intervenţii grabnice, singurele care pot salva de la faliment un suflet călcat în picioare, în situaţii de criză. Noroc cu şedinţele de la birou în care aflase că, în astfel de cazuri, fie aplici punct cu punct strategiile concurenţei şi îi diminuezi cota de piaţă, fie te arunci în partea opusă şi îţi creezi o identitate antagonică şi agesiv concurenţială. Iată două soluţii la care o analiză SWOT nu ar fi putut ajunge, "ha!". Pentru prima dată după multe zile, Andreea petrecu o noapte de singurătate consolată, cu popcorn expandat în cuptorul cu microunde, zapări la televizor şi, înainte de culcare, o notiţă pe prima pagină a agendei HK: "Dragă jurnalule, de mâine, noi două o să fim bune prietene… o să fim buni prieteni… noi doi… şi o să recuperăm ce este al nostru!".
A doua zi, începutul de week-end o catapultă pe Andreea prin câteva zeci de buticuri şi magazine de cosmeticale în care află din gura unei vânzătoare cu cercel în gingie că nu "satanistă" era cuvântul potrivit pentru ce căuta ea, ci "gotică".
- Adică, aşa, ca Biserica Neagră din Braşov? o întrebase Andreea pe tânăra de la raion, încercând să o impresioneze.
Aşa cum era îmbrăcată în timpul sesiunii de shopping, într-un tricou bleumarin cu mânecă lungă pe pieptul căruia Hello Kitty ar fi băut siropel dacă ar fi avut cu ce să sugă din pai, singura şansă ca Andreea să devină "gotică" ar fi fost plasarea ei într-o haită de garguie vii, flămânde şi turbate.
Romanul "Cartuşe" este câştigătorul concursului de debut al Editurii Cartea românească, ediţia 2011
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
