-Aria Dumneavoastră de cercetare este foarte vastă, dar cărţile şi studiile în care excelaţi sunt cele referitoare la epoca Renaşterii. Care e domeniul sau epoca mai apropiată de suflet?
-De epoca Renaşterii m-am detaşat relativ în ultimele două decenii, deşi am rămas "fixat" pe anume teme. Mi-ar plăcea să pot duce la bun sfârşit un proiect în care să mă reîntâlnesc cu arta acelei epoci. Nu vi-l pot împărtăşi, din superstiţie: de regulă, când se vorbeşte despre intenţii, se rămâne la faza de intenţie... Continuă a mă interesa însă arta barocului din Europa Centrală. Am "strâns material" pentru o carte ceva mai dificilă; are deja un titlu care defineşte precis tema: "Lucas von Hildebrandt şi cultura arhitectonică din Europa Centrală în secolul al XVIII-lea". O problemă va fi găsirea editorului: argumentul este foarte specializat şi - în plus - industria "cărţii de artă" este în criză de cel puţin un deceniu, în toată Europa.
-De când locuiţi în Italia, aţi desfăşurat o bogată activitate de cercetare şi sunteţi, între altele, coordonatorul unei colecţii fundamentale - "La pitture in Europa". Ce este această colecţie?
-Proiectarea acestei colecţii pentru casa editorială "Electa", lider mondial în domeniul cărţii de artă şi lider absolut în cărţile, cu înalt conţinut ştiinţific, de istoria arhitecturii, mi-a fost încredinţată la începutul anilor '90 de către fostul administrator delegat şi coproprietar al Editurii Electa din Milano, Massimo Vitta Zelman. Din 1994, după intrarea Electa în mâinile Grupului Mondadori, adică în mâinile Grupului Fininvest (proprietar Silvio Berlusconi), Vitta Zelman a cumpărat ceea ce mai rămăsese din vechea şi glorioasa casă editorială Skira şi în decursul a câţiva ani dificili a reuşit să facă din ea ceea ce făcuse şi din Electa, un lider în domeniul cataloagelor marilor manifestări artistice din Italia şi din Europa. Colecţia concepută şi îngrijită de mine a fost, o spun fără modestie, ultima mare iniţiativă de amploare internaţională în domeniul cărţii de istoria artei. Timpurile nu mai sunt favorabile pentru publicarea unor colecţii monumentale de acest tip. S-a schimbat publicul şi s-au schimbat radical şi orientările editoriale. Fiecare volum a avut numeroşi autori, fiecare dintre aceştia reprezentând o autoritate în sectorul tematic încredinţat. La rândul său, rigoarea ştiinţifică şi calităţile tehnice ale volumelor colecţiei, puternic ilustrată, cu mii de reproduceri pentru fiecare din tomurile legate de o anume arie artistică şi culturală, au făcut din ea ceva unic în peisajul editorial european. Deşi am proiectat-o în întregime, cu excepţia celor trei tomuri finale de Dicţionar, nu am putut duce înainte proiectul, decât până la volumul 10.
-Aţi coordonat mari expoziţii de artă, cum au fost "Traian la hotarele imperiului" (1998) sau "Dacii" (1997).Aveţi în vedere şi expoziţii în care să prezentaţi italienilor sau occidentalilor în general arta românească din zilele noastre?
-Expoziţiile pe care le-am conceput şi cărora le-am îngrijit şi cataloagele au fost organizate în importante centre artistice. "Dacii", de pildă, a avut două sedii, unul la Florenţa, în Palazzo Strozzi, una dintre bijuteriile arhitectonice ale Renaşterii, altul la Trieste, în cadrul unei structuri modernizate în anexele Castelului de la Miramare. Între un sediu şi altul, expoziţia a fost văzută de aproximativ 200.000 de vizitatori. Plecând de la premisa că obiectele din expoziţie pot furniza pretextul pentru reconstituirea unui cadru artistic şi de civilizaţie, am încercat să fac astfel încât cataloagele să se propună şi precum sinteze axate pe o problematică precisă. În patru mari expoziţii de artă am adus, cu concursul binevoitor al instituţiilor muzeale române (de trei ori cu concursul MNAR şi de două ori cu concursul MNIR) în anii 90, în faţa a sute de mii de persoane, opere de artă şi mărturii cu înaltă valoare istorică aflate în România. În domeniului "exportului" de cunoştinţe despre cultura şi arta antică şi medievală ale României, despre operele de artă europeană aflate în Muzeul Naţional de Artă al României şi la Muzeul Naţional Brukenthal, am făcut, în anii 90, ceea ce ar fi trebuit să facă Statul Român şi instituţii specializate, gen Accademia di Romania la Roma. Se ştie că, pentru aceste manifestări, făcute în manieră profesionistă, nu de curatori improvizaţi ce mută obiecte dintr-un loc în altul ca şi cum ar fi cutii de ciocolată, nu sunt resurse financiare. O mare expoziţie, cu public şi remarcabilă acoperire mediatică, costă enorm: între transporturi, asigurări, chiria sălilor, plata personalului, realizarea scenografiei cadrului expoziţional, publicarea catalogului, campanii fotografice, drepturi de autor, instalaţii de protecţie, curăţenie, se cheltuiesc uneori milioane de dolari. Am avut şansa enormă de a mă bucura de încrederea unor structuri de organizare care au făcut totul: de la reperarea fondurilor - cu concursul administraţiilor locale, băncilor, unor industriaşi de bine etc. - până la asigurarea patronajelor la cel mai înalt nivel şi acoperirea mediatică sprijinită de organele principale ale presei naţionale şi internaţionale. Cu seninătate pot spune că Statul Român nu a cheltuit nimic pentru realizarea iniţiativelor coordonate de mine şi nici cu mine, nici înainte de 1987 - când m-am "transferat" (cu azil politic) în Italia, nici după 1989. Intriganţi de duzină au făcut în schimb în presa de scandal bucureşteană glume stupide.
-Care dintre aceste manifestări v-a dat cea mai mare satisfactie?
-Este greu de spus. Am fost foarte mulţumit pentru faptul că împreună cu colegii de la structura Villaggio Globale International, cu care am realizat câteva iniţiative de amploare, am reuşit să punem pe picioare, cu concursul administraţiei oraşului Trieste, expoziţia Cristiani d'Oriente de la Palatul Miramare. Trebuia să fie inaugurată în vara lui 1999. Ar fi trebuit să participe muzee din Grecia, Rusia, România (a fost excelent reprezentat Muzeul Naţional de Artă al României), Bulgaria, Iugoslavia (încă mai există, în format redus), Georgia. Începuseră bombardamentele asupra Belgradului - eufemistic denumite de CNN "strike against Jugoslavia" - şi ne-am încăpăţânat să nu renunţăm la participarea Muzeului de Artă de la Belgrad. Am fost obstructionaţi diplomatic. În final, pe căi aventuroase, am reuşit să avem opere de artă sârbe, printre care unele legate de mânăstirea Pec, sediul istoric al patriarhatului Serbiei. La deschidere a participat Primul Ministru al Italiei, Massimo d'Alema, fost coleg (mai tânăr) la Scuola Normale superiore din Pisa. El a afirmat clar, în cuvântul de deschidere, pentru prima dată de la începutul intervenţiei militare împotriva (resturilor) Iugoslaviei, că Serbia nu trebuia bombardată şi că s-ar fi putut rezolva altfel conflictul generat de problema kossovară. M-am simţit răsplătit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
