Pictura Marilenei Preda Sanc (n. 1955) a fost de la debut, din anii 80, axata asupra sinelui. Au atras atentia inca de atunci mai ales imaginile corpului, ale propriului corp, tema majora in arta si literatura ultimelor decenii (in 1982, la sala Kalinderu, avea loc expozitia "Expresia corpului uman"), puse in scena cu mijloace diverse - desen, pictura, fotografie si interventie pe fotografie, mulaj, instalatii, film.
Corpul invadeaza lumea si este invadat de lume. Motivul corpului-peisaj, al corpului-spatiu, nu este inventat de Marilena Preda Sanc, dar ea il investeste cu forta gestului dezlantuit uneori si patetic, sigur si metodic alteori. Era momentul cand "noii salbatici" germani si neoexpresionismul reverberau in toata arta europeana.
Marilena Preda Sanc vede imaginea in articulatiile ei mari, structurale. Chiar daca uneori pictura sau desenul ei decupeaza detalii anatomice, pictura ei nu este niciodata o miniatura marita. Nu stiu daca acest tip de viziune i se trage din formatia ei de pictor muralist sau e vorba de modul ei personal de a se raporta la spatiu. Pentru arta multor femei, modelul este tesatura, universul mic, miniatural, tesut cu migala. Arta Marilenei este, dimpotriva, arhitecturala si vizionara. Chiar si aplecarea asupra sinelui, a corpului, dar a unui corp locuit de suflet, nu este in cazul ei o forma a inchiderii, desi poate numeroasele imagini in care artista se reprezinta incovoiata asupra ei insasi, strans ghemuita si ascunzandu-si obrazul, ar putea pleda pentru exact opusul acestei afirmatii. Artista se identifica cu lumea larga, cu fenomenele ei cosmice si geologice. Ii plac vulcanii, vartejurile, zborurile si abisurile. Confruntarea sinelui cu lumea este apriga, dar niciodata deprimanta. Un temperament stenic, mereu in priza cu multiplele nivele ale realitatii, cu vartejul lumii, cum ii place Marilenei sa spuna intr-un text poetic.
Ca toata generatia ei, ea practica confuzia, indistinctia, aglutinarea genurilor, tehnicilor, balansul aleatoriu intre figuratie si non-figuratie. Refuza si ea coerenta stilistica care se intemeia pe mitul necesitatii interioare, dar uneori doar pe simplul ei alibi. Are loc o deplasare de accent foarte importanta. A spune, a se spune pe sine, a se face auzit cu orice mijloace este ceea ce conteaza. Activa, energica, prezenta constant in viata artistica, nu in ultimul rand ca profesor la sectia de arta monumentala, Marilena Preda incearca si sa redimensioneze mai vechiul concept de arta monumentala, odinioara concept-cheie al realismului socialist. O lucrare a ei recenta, din 2004, pictura cu geometrii constructiviste de pe peretele exterior al fabricii Laromet din Bucuresti, facuta cu costuri minimale si entuziasm, este un exemplu de reconversie a uratului urban.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
