Virginia Woolf – Orlando. Traducere din engleză şi note de Antoaneta Ralian. Prefaţă de Dana Crăciun. (foto 1)
O carte care a stârnit încă de la apariţie, în 1928, nedumerire şi fascinaţie, etichetată drept „Cea mai lungă şi mai fermecătoare scrisoare de dragoste din literatură.“ (Nigel Nicolson) „Orlando a fost scris cu intenţia de a-i aduce un omagiu, în cheie parodică, Vitei Sackville-West. Cu această carte hibridă, combinaţie fascinantă în care sunt dezbătute subiecte legate de identitatea sexuală încă tabu în epocă, Virginia Woolf impune un personaj fără precedent. Orlando este un fel de spirit al vremii care călătoreşte de-a lungul secolelor, traversând episoade-cheie ale Marii Istorii, prilej pentru o meditaţie profundă asupra timpului, a devenirii şi a individualităţii. Romanul a fost ecranizat în 1992, în regia lui Sally Potter, cu Tilda Swinton în rolul principal. Întruchipare ficţională a poetei Vita Sackville-West, prietenă apropiată a Virginiei Woolf, Orlando e un tânăr nobil de la Curtea reginei Elisabeta care, în mod miraculos, reuşeşte să traverseze mai multe secole, fără să îmbătrânească, dar schimbându-şi sexualitatea. Dacă în timpul Marelui Îngheţ din anul 1608 Orlando se îndrăgosteşte iremediabil de Saşa, o prinţesă rusoaică ce însoţeşte o delegaţie a ambasadei ruse la Londra, doar pentru a simţi gustul amar al deziluziei amoroase, într-o viitoare ipostază feminină va experimenta din plin constrângerile vieţii unei femei în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, dar şi în primul sfert al secolului XX, când însă teoriile feministe încep să câştige teren. Pe parcursul multiplelor sale metamorfoze, constanta va rămâne căutarea acerbă a frumosului, în artă, literatură sau natură, dar şi a sensului creaţiei, tonul meditativ fiind mereu dublat de ironie şi umor. Ajuns în secolul XX, în perioada interbelică, Orlando se căsătoreşte cu Marmaduke Bonthrop Shelmerdine, un căpitan de vas, şi îşi publică poemul Stejarul, scris de-a lungul secolelor de peregrinări prin istorie.”
Michela Murgia – Accabadora. Traducere din italiană şi note de Gabriela Lungu. Roman distins cu şapte premii, între care Premiul Campiello şi Premiul Mondello. (foto 2)
„Acabar” înseamnă în spaniolă „a sfârşi“, şi el a dat în sardă substantivul „accabadora”, „cea care sfârşeşte“, cea care pune capăt agoniei. Pentru comunităţile tradiţionale din Sardinia, actul accabadorei nu reprezintă un asasinat, ci un gest de iubire şi milă, care ajută destinul sa se împlinească. După cum spune autoarea, ea este ultima mamă. Maria Listru, a patra fată a unei văduve nevoiaşe, e înfiată de Tuşa Bonaria Urrai, femeie bătrână rămasă fără copii, croitoreasă în sat. Fetiţa creşte în preajma bătrânei, departe de viaţa aspră a sătenilor, dar descoperind treptat o lume plină de mistere de care mama ei adoptivă nu e deloc străină. Ea este o accabadora, o femeie care-i ajută să sfârşească pe cei aflaţi în pragul morţii. Când descoperă ea însăşi tulburătoarea taină, Maria fuge de-acasă, fuge chiar de pe insulă, stabilindu-se într-un oraş de la poalele Alpilor, pentru a nu se mai întoarce decât spre a asista înmărmurită la agonia fără sfârşit a accabadorei. Şi abia suferinţa ei, pe care o priveşte acum neputincioasă, o face să-nţeleagă ce rost avea Bonaria pe lume, ba chiar dă naştere ispitei surde de-a săvârşi pentru ea aceeaşi lucrare iubitoare.
Jeanne Kalogridis - Regina diavolului. Un roman despre Caterina de Medici. Traducere din engleză de Anca Dan. (foto 3)
„Frescă istorică somptuoasă şi captivantă, romanul Regina diavolului proiectează, dintr-o nouă perspectivă, un portret complex, nuanţat, în clarobscur al uneia dintre marile suverane ale Franţei.
Istoria o judecă aspru pe Caterina de Medici: o regină a Franţei adeptă a magiei negre, ale cărei mâini sunt pătate de sângele vărsat în masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu. Romanul lui Jeanne Kalogridis ne arată însă o altă Caterina: o tânără inteligentă pe care rangul, numele şi averea o destinau unei „căsătorii de stat“. Demnă de numele familiei sale, care a dat Europei Renaşterii conducători şi papi, Caterina refuză, pentru a-şi apăra soţul şi apoi fiii, să rămână un simplu pion în jocul politic al bărbaţilor. Va fi nevoită să preia frâiele puterii şi să le păstreze, cu orice preţ.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
