• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Aleph Story

ALEPH STORY: Depresia, rezultatul telemuncii. O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

16.02.2021, 18:15 680

ZF şi Aleph News, cel mai nou post de televiziune din România, vor avea în fiecare zi de la ora 18.00 pe zf.ro şi pagina de Facebook a ZF o discuţie legată de unul dintre subiectele importante ale zilei, indiferent că este politic, social, cultural, economic sau de business.

O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist ZF, şi Dan Pavel, editor-prezentator Aleph News – ŞTIU.

 

Adelina Mihai: Starea emoţională a angajaţilor care lucrează de acasă este o preocupare pentru 7 din 10 angajatori din România, arată rezultatele unui studiu al platformei undelucram.ro. Cum stăm cu psihicul de când lucrăm de acasă? Iată, se face un an în martie.

 

Dan Pavel: Nu ştiu. Tu cum stai?

 

Adelina Mihai: Eu destul de bine pentru că am mai venit la birou.

 

Dan Pavel: Noi mai puţin cu remote-ul, mai mult fizic la birou. Mie în continuare mi se pare asta soluţia câştigătoare, să poţi să vii la birou, dar în multe domenii angajaţii lucrează de acasă, chiar 100% de acasă. Există şi varianta hibrid şi într-adevăr studiul acesta de pe platforma undelucram.ro vorbeşte despre aceste schimbări care afectează psihicul, motivaţia angajaţilor. 72% dintre specialiştii HR au afirmat că cea mai mare provocare anul acesta a fost să gestioneze starea emoţională a angajaţilor. Este drept că aici este un mix de factori, nu este doar faptul că lucrează de acasă ci e şi faptul că trecem printr-o pandemie, că nu mai avem parte de vacanţe, ne-am schimbat stilul de viaţă pe de-a-ntregul. Nu mai avem city break-uri, adică starea emoţională poate fi afectată şi de lucrurile acestea.

 

Adelina Mihai: Au fost şi perioade când noi ca angajaţi nu eram obişnuiţi să lucrăm de acasă şi pe la începutul pandemiei a fost un val de burnout. Nu ştiai când începi şi când termini munca. Era muncă încontinuu. Nefiind obişnuit să îţi faci un program ca la serviciu, îţi afecta un pic starea fizică şi pihică.

 

Dan Pavel: De fapt, dintr-odată fiecare angajat a trebuit să fie un fel de manager pentru el acolo, pe bucata lui. Trebuie să ştii ce faci cu timpul, cum delimitezi timpul de muncă de timpul de acasă, cum îţi amenajezi biroul, ţine tot de manageriat şi asta, că dacă lucrezi din vârful patului este clar că nu o să-ţi fie bine şi nu o să simţi că ai pauzele astea între muncă şi viaţă personală.

 

Adelina Mihai: Şi nici nu este recomandat. Spunea un chiropractor asta, aveţi grijă cu munca de acasă, nu vă faceţi biroul în pat sau nu staţi pe canapea cu telefonul în mână pentru că afectează coloana şi după aia ajungeţi la medic şi nu ştiţi de unde vă doare.

 

Dan Pavel: Şi starea de spirit şi performanţa. Dacă lucrezi în pijamale s-ar putea să îţi fie un pic mai greu să dai randament aşa cum dădeai la birou. Aici părerile sunt împărţite. Mie mi se pare în continuare mersul la birou sau într-un spaţiu de co-working, mi se pare soluţia potrivită ca să poţi să îţi delimitezi viaţa personală de job, dar părerile sunt împărţite. Sunt mulţi oameni care se simt bine aşa. Mulţi au redescoperit că pot folosi şi altfel cele două ore de stat în trafic, de exemplu. Mulţi se bucură de faptul că pot mânca acasă, mâncare mai bună decât cea pe care o mâncau pe tastatură la birou. Sunt multe avantaje. Cred că ţine de fiecare cum se organizează şi în funcţie de asta este mai bine sau este mai rău.

 

Adelina Mihai: Şi depinde şi de firea omului. Dacă este extrovert, evident că îşi va dori să vină la birou şi să aibă interacţiuni cu ceilalţi colegi, să stea la cafele, să vorbească, să interacţioneze face to face şi nu prin emailuri sau prin messenger şi dacă este introvert s-ar putea să îi priască foarte bine munca de acasă.

 

Dan Pavel: Sau să i se pară că îi prieşte şi pe termen lung să nu îi priască. Cine ştie. Contează mult şi istoricul joburilor pentru că uite aici mi se pare că IT-iştii, de exemplu, care oricum lucrau remote, sunt avantajaţi. Pentru ei nu s-a schimbat mare lucru. Am prieteni IT-işti care înainte de pandemie lucrau în felul ăsta. Se trezeau, deschideau laptopul în aceeaşi cameră, intrau într-o conferinţă, în câteva ore terminau jobul.  Rămâneau acasă, asta este ideea şi nu era neapărat bine pentru că am prieteni care se văitau de lucrurile acestea înainte de pandemie şi nu prea îi înţelegeam, pentru că ce poate să fie rău să stai acasă, să lucrezi câteva ore şi să nu fii nevoit să faci drumul acesta până la muncă. Nu este chiar aşa. Lucrurile sunt un pic mai complicate şi de asta există spaţii comune pe care lumea le închiriază tocmai ca să simtă că au plecat şi ei undeva.

 

Adelina Mihai: Crunt este pentru cei care lucrează de acasă, adică şi el şi ea şi mai au şi vreun copil şi poate înainte să înceapă şcoala a fost crunt pentru că îţi dai seama cum este să fii într-un meeting şi să intre copilul peste tine să îţi ceară câte ceva. Deci mulţi s-au bucurat de începerea şcolii.

 

Dan Pavel: Aşa este. Şi gândeşte-te şi la diferenţa asta, să stai într-o garsonieră şi să munceşti de acasă sau să stai într-un apartament cu mai multe camere, să poţi să îţi organizezi biroul în altă camera faţă de cea în care dormi. Tocmai de asta vedem şi cum se schimbă piaţa imobiliară, cum se schimbă tendinţa oamenilor de a locui mai mult în afara oraşului, în spaţii mai mari, cu curte, cu tot ce trebuie ca să îţi poţi amenaja biroul.

 

Adelina Mihai: Oricum viitorul va fi mix, o perioadă în care poţi să vii la birou şi perioade în care poţi să lucrezi de acasă şi poate şi această depresie a angajaţilor care lucrează de acasă se va diminua. Ce au făcut companiile pentru a combate acest fenomen al situaţiei mentale a oamenilor?

 

Dan Pavel: Companiile au făcut tot felul de lucruri, de la traininguri, chiar ştiu pe cineva care a organizat traininguri pentru companii în spaţii reale, să le spunem aşa, tot felul de întâlniri, de team buildinguri, şi acum s-au mutat pe Zoom. Nu este asta o soluţie dar managerii încearcă tot felul de lucruri ca să îi facă pe angajaţi să se simtă bine. Cred că ne vom adapta greu la realitatea asta. Şi pentru mine viitorul este din punctul ăsta de vedere foarte imprevizibil, incert. Adică nu mă gândesc gata, odată cu pandemia asta ne schimbăm stilul de a munci şi toate clădirile de birouri din Bucureşti vor rămâne goale şi toată lumea va lucra de acasă. Cred că încet încet vom reveni în direcţia în care am fost şi înainte de pandemie.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246