Ultimul an a fost pentru Uniunea Monetara Europeana - grupul celor 12 tari care impart moneda euro - unul destul de nefast, insa extrem de agitat, in contextul in care economiile s-au dovedit incapabile sa sustina cresterea iar dificultatile economice s-au adancit tot mai mult.
A fost poate cel mai greu an de la lansarea monedei unice din 1999.Desi recesiunea a tinut capul de afis pe agenda evenimentelor economice din 2003, s-a petrecut de asemenea un fapt extrem de important care ar putea avea repercusiuni asupra structurii actuale a Uniunii Europene.
Desi nu e prima oara cand calca pe bec, mai marii Europei - Germania si Franta - au depasit fara remuscare limita de 3% stabilita pentru deficitele lor bugetare raportate la PIB. Germania nu este la prima abatere in acest sens, iar perspectivele pentru anul viitor nu arata o imbunatatire a situatiei.
Marul discordiei
La baza acestor "greseli" sta mult controversatul si contestatul Pact de Stabilitate si Crestere, set de reguli - introduse initial prin tratatul de la Maastricht din 1997 - prin care se urmareste a se asigura convergenta economica in cadrul zonei euro. Cu alte cuvinte, acest pact reprezinta un pachet de constrangeri monetare si fiscale, elaborate cu scopul a asigura viabilitatea monedei euro.
Dintre prevederile care se regasesc aici, numai una a reusit sa starneasca scandalul si controversele intre cele 12 tari, si anume necesitatea ca deficitul public sa nu depaseasca limita de 3% din PIB. Celelalte constrangeri se refera la rata inflatiei, rata dobanzii, gradul de indatorare si cursul de schimb. Poate dintr-o ironie a sortii, cei doi arhitecti ai Planului de Stabilitate, Germania si Franta, au fost singurii care au incalcat in 2003 aceasta regula.
Mai mult decat atat, impreuna cu Italia, cele doua state au invocat necesitatea abordarii mai flexibile a Pactului, considerat mult prea rigid pentru situatia economica actuala a regiunii. Cu alte cuvinte, mai marii Europei au cerut dreptul sa incalce dupa propriul folos aceste reguli, urmand ca pe viitor, in cazul ca vor veni vremuri mai bune, sa reintre si ei la normal.
In acest context, doua intrebari trebuie sa isi gaseasca cu precadere raspunsul. In primul rand, trebuie Franta si Germania considerate "infractorii" Europei si pedepsite ca atare? In al doilea rand, poate fi acesta un semnal pentru o moarte, inca timpurie, a Pactului?
Ratiuni bugetare
Una din cele mai neasteptate reactii a venit tocmai de unde nimeni nu se astepta. Romano Prodi, presedintele Comisiei Europene, a calificat acest pact ca "stupid", deoarece nu permite guvernelor sa creasca volumul investitiilor publice atunci cand economiile lor se afla in recesiune.
In orice manual de economie politica se explica insa faptul ca investitiile din banul public reprezinta o masura de stimulare a economiei, atunci cand aceasta da semne de slabire. Guvernul finanteaza diverse proiecte si reduce in acelasi timp impozitele. somajul fiind ridicat, sumele de bani reprezentand costuri sociale vor creste, in timp ce incasarile din taxe se vor reduce: rezulta deci un deficit bugetar.
Prin acest deficit statul incurajeaza cererea agregata, stimuland astfel relansarea economica.
De unde si pana unde insa, se intreba unii, un prag de 3% ? A rezultat cumva in urma unor calcule foarte exacte, iar o depasire ar duce inevitabil la dezastru economic? Bineinteles ca nu!Trei procente s-a considerat a fi o valoare cu care pietele financiare s-ar simti confortabil, deoarece s-a apreciat ca nu ar ameninta echilibrul zonei si stabilitatea monedei euro.
Masura a fost initial destinata economiilor mai volatile - Italia, Spania, Grecia - care, prin respectarea pragului, isi dovedeau credibilitatea si responsabilitatea financiara.
Daca acesti 3% funtioneaza sau nu, este greu de stabilit, insa masura a impus necesitatea - sub amenintarea Bruxelles-ului - aplicarii unor reforme economice extrem de necesare de catre statele care s-au alaturat mai tarziu nucleului "tare" al zonei euro.
Principalele ingrijorari s-au legat de faptul ca nerespectarea disciplinei bugetare nu ar permite o crestere sanatoasa a economiilor.
Legitimitatea unor asemenea temeri pare insa sa dispara daca privim la exemplul oferit de cele mai mari economii ale lumii. Criticata insistent pentru deficitul colosal pe care l-a acumulat, de 5% din PIB, SUA a tacut din gura, a redus taxele, a sporit cheltuielile publice si a imprimat economiei unul din cel mai ridicate ritmuri de crestere de anul acesta. O pozitie similara se afla si Japonia, care, cu un deficit de 9% din PIB, cunoaste in 2003 una din cele mai bune cresteri din ultimul deceniu.
Performantele Statelor Unite sunt cu atat mai remarcabile cu cat au fost obtinute in contextul mentinerii sub control atat a inflatiei, cat si al somajului. Pe de alta parte, somajul a depasit in Europa 8,1%, in parte datorita fenomenului de imbatranire a populatiei. Europa, avertizeaza unii specialisti, sta pe o bomba cu ceas. Fara o reforma imediata a sistemului de securitate sociala, finantele zonei euro s-ar inrautati dramatic intr-un viitor foarte apropiat. In lipsa unor masuri care sa stimuleze investitiile, si implicit sporirea numarului de locuri de munca, economia zonei euro ar intra in colaps. Acestea se pot realiza numai in masura in care statul cheltuie mai mult si lasa mai multi bani populatiei si companiilor.
Test de credibilitate
Sentimentul de revolta impotriva celor doua mari economii ale europene a atins in ultima vreme o intensitate fara precedent. Franta si Germania, amenintate cu sanctiuni severe (sub forma de amenzi, ca procent din PIB) daca nu se conformeaza cu normele europene, si-au aparat deficitele si au intors spatele Comisiei Europene. Dupa tratative, amenintari si concesii, Pedro Solbes, gardianul Pactului, a ramas numai cu promisiuni.
Statele mai mici au criticat vehement lipsa de autoritate a Comisiei Europene, afirmand ca in acest mod s-a mai "batut un cui in sicriul Pactului de Stabilitate". Desi justificate intr-o anumita masura, deficitele celor doua state ar putea crea un precedent pentru viitoare abateri de la norma, amenintand astfel integritatea uniunii monetare si a monedei euro. In plus, exemplul dat natiunilor aflate inproces de aderare la Uniunea Europeana este cat se poate de negativ. Ce ratiuni ar mai avea aceste state sa se conformeze unor restrictii destul de severe cand mai marii Europei le desconsidera cu dezinvoltura? Pentru unii, mirajul Uniunii Europene a inceput deja sa dispara.
Un lucru este insa cat se poate de sigur. sansa ca alte state de calibru ale Europei, ne-membre ale zonei euro, sa adopte moneda unica -si implicit Pactul de Stabilitate - este foarte putin probabila. Cu numai cateva luni in urma, in cadrul unui referendum pe aceasta tema, Suedia a sanctionat printr-un "nu" hotarat incapacitatea Germaniei si Frantei de a-si pune in ordine finantele publice. In Marea Britanie, cunoscuta pentru conservatorismul sau, partizanii monedei euro aproape ca lipsesc.
In concluzie
Deficitele bugetare sunt un rau necesar intr-o economie care incearca sa iasa din recesiune. Daca Germania si Franta ar urmari politicile de austeritate necesare echilibrarii bugetului, ele ar trebui sa reduca cheltuielile publice si sa creasca taxele, ceea ce ar echivala cu o adevarata sinucidere economica. Avand in vedere faptul ca cele doua tari cumuleaza jumatate din PIB-ul zonei euro, asemenea masuri risca sa propage recesiunea la nivelul intregii Europe.Singura solutie este sa se permita o depasire temporara a limitelor stabilite prin Pactul de Stabilitate, dar numai in contextul unor reforme economice care sa remedieze defectiunile si sa stimuleze cresterea.
Daca pactul va primi doar un simplu "facelift" sau va disparea in totalitate ramane unul din misterele viitorului.Cu toatea acestea, necesitatea respectarii unor rigori supranationale, in forma actuala sau intr-o varianta mai flexibila, este absolut necesara in vederea asigurarii integritatii zonei euro si mentinerii regiunii in cursa pentru suprematia economica mondiala.
gabriel.taranu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
