Auto

Asociaţia Pro Infrastructură acuză Ministerul Transporturilor că va construi fără avize: Ministerul este aproape de a instaura haosul în infrastructură

Asociaţia Pro Infrastructură acuză Ministerul...

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

27.03.2019, 16:15 847

Ministerul Transporturilor este aproape de a instaura haosul în infrastructura de transport, conform unui proiect de ordonantă de urgenţă pus în consultare publică, arată asociaţia Pro Infrastructură, într-o postare pe Facebook. 

Conform asociaţiei, o primă modificare nefericită este emiterea de autorizaţii de construire fără a fi obţinute avizele, acordul de mediu, chiar fără studii sau proiect tehnic. „Ne întrebăm retoric ce va execută constructorul în teren dacă nu are aprobate soluţiile tehnice. Va lucra pe bâjbâite.

Aberaţia este "justificată" printr-o procedură similară de obţinere a autorizaţiei de construire în caz de calamităti naturale şi situaţii de criză. Dar noi vorbim aici de autostrăzi care trebuie temeinic pregătite, nu de intervenţii pompieristice”, spune asociaţia.

O altă prevedere se referă la posibilitatea de schimbare a soluţiilor tehnice fără a fi necesară modificarea acordului de mediu. „Aşadar, dacă acesta impune un ecoduct (pasaj pentru animale), el poate fi eliminat fără a fi notificată ANPM. Practic, aşa se pot eluda cerinţele acordului de mediu.

Chiar mai grav, se include posibilitatea de a se construi drumuri de viteză în orice arii naturale, inclusiv zonele de protecţie integrală, adică în inimă parcurilor naţionale. Nu urşii, liliecii ori ariile protejate stau în calea autostrăzilor, ci incompetenţa crasă, fugă de răspundere şi lipsă de viziune a ageamiilor care conduc CNAIR şi MT”, spune Pro Infrastructură.

Associaţia spune că vrea autostrăzi, „dar nu cu orice preţ, nu distrugând natură. Ea trebuie să fie ocrotită prin norme stricte, iar noi să facem drumurile respectând infrastructura verde în care locuim”.

„Proiectul legislativ propus este un dezastru total inoportun. "Soluţiile" prevăzute nu rezolvă cauzele blocajelor, ba dimpotrivă, le adâncesc. În plus, avem toate şansele că Uniunea Europeană să ne suspende (sau să tăie complet) plătile din fonduri nerambursabile dacă aceste măsuri disruptive vor fi adoptate, ba chiar poate fi pornită procedura de infringement contra României”, încheie Pro Infrastructură.

În 21 martie, Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică „Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, pentru care aşteaptă observaţii până la 1 aprilie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO