Auto

Autostrada Buzău - Foşcani „prinde contur”: CNAIR se pregăteşte să semneze contractele pentru loturile 1 şi 4

Autostrada Buzău - Foşcani „prinde contur”: CNAIR...

Autor: Mediafax

22.08.2022, 19:48 1305

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat procedurile pentru semnarea contractelor necesare construcţei tronsoanelor 1 şi 4 ale sectorului de autostradă Buzău - Focşani.

După expirarea termenului legal de introducere a contestaţiilor, perioadă în care nu au fost înregistrate contestatii cu privire la rezultatul procedurii de atribuire, atât pentru Tronsonul 1 (km 0+000 – km 4+600) Buzău si Vadu Paşii, cât şi pentru Tronsonul 4 (km 71+500 – km 82+440) Mândreşti Munteni – Focşani Nord din autostrada Buzău - Focşani, CNAIR a solicitat, luni, ofertantului desemnat câştigător documentele necesare pentru încheierea celor două contracte de execuţie lucrări.

Ofertantul desemnat câştigător în cadrul ambelor loturi este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. Pentru Tronsonul 1, preţul va fi de 689.285.996,26 lei, fără TVA, iar pentru Tronsonul 4, cu preţul de 763.720.833,05 lei, fără TVA.

Durata de execuţie a contractelor este de 20 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani.

Autostrada Buzău – Focşani face parte din Coridorul 3 – Bucureşti – Regiunea NE (Moldova) (OR3) şi reprezintă o prioritate absolută la nivel naţional, conform analizei din Modelul Naţional de Transport, dezvoltarea infrastructurii rutiere prin construcţia unei autostrăzi în lungul acestui coridor va conduce la creşterea traficului rutier prin generarea de noi călătorii şi atragerea de noi investiţii în ariile urbane. Coridorul facilitează accesul în zona turistică Neamţ sau nordul Moldovei. Coridorul se desfăşoară la contactul dintre Subcarpaţii Curburii şi Câmpia Română între Ploieşti şi Mărăşeşti, Culoarul Siretului între Mărăşeşti şi Paşcani, Podişul Sucevei între Paşcani şi Siret.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO