• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8347
  • Leu / USD4.7020
Auto

Ce proiecte are în plan Metrorex: Trenuri noi şi magistrale extinse

Ce proiecte are în plan Metrorex: Trenuri noi şi magistrale extinse

Autor: Petru Mazilu

30.12.2020, 12:06 403

Compania Metrorex are planuri mari de viitor şi anunţă că vrea să modernizeze şi să extindă mai multe linii de metrou. De asemenea, anul viitor va fi implementat sistemul nou de taxare şi ar putea sosi noile garnituri.

Potrivit conducerii Metrorex, anul acesta au fost finalizate Magistrala 5 de metrou pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia, galeria de legătură şi depoul Valea Ialomiţei, şi extensia sistemului de control trafic al Magistralei 4 - Laminorului - Depou Străuleşti. De asemenea, s-a încheiat modernizarea sistemului de taxare şi a fost semnat contractul pentru achiziţia a 13 trenuri noi.

„La final de an s-au terminat şi lucrările de modernizare a sistemului de taxare, astfel încât am început imprimarea cartelelor contactless creând premisele unei integrări depline cu STB şi alţi operatori de transport. Aceasta, după ce în prima parte a anului a fost implementată plata cu cardul bancar. Tot pe final de an s-a semnat contractul pentru achiziţia a 13 trenuri noi de metrou dedicate Magistralei 5, cu posibilitatea de extensie cu încă 17 trenuri”, a declarat directorul general Metrorex, Gabriel Daniel Mocanu.

În ceea ce priveşte planurile pe termen scurt şi mediu, conducerea companiei doreşte să extindă sau să modernizeze mai multe magistrale.

„Sigur că trebuie să fim mai exigenţi cu noi pentru a oferi servicii de calitate şi pentru a implementa mai rapid proiectele de realizare a Magistralei 6 (pentru care s-au depus 4 oferte la lotul 1- lucrări de structură şi pentru care s-a finalizat şi încărcat în SICAP documentaţia de achiziţie pentru lotul 2-lucrări de structură), precum şi pentru continuarea Magistralei 5 până la Piaţa Iancului, a Magistralei 4 între Gara de Nord 2 şi Gara Progresul, achiziţia de noi trenuri, modernizarea Magistralelor 1, 2, 3 şi realizarea de extensii spre Mogoşoaia, Berceni, Pantelimon, Tunari etc. Totodată, împreună cu specialiştii din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi consultanţi ai UE, se urmăreşte realizarea proiectelor pentru Bragadiru – Voluntari (Magistrala 7) şi a semiinelului Crângaşi – Dristor 2 (Magistrala 8)”, a precizat Daniel Mocanu.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.7020
Diferență: -0,4805
Ieri: 4.7247
Azi: 5.8347
Diferență: -0,7873
Ieri: 5.8810
Azi: 4.7195
Diferență: -0,3905
Ieri: 4.7380