Auto

Compania aeriană Ryanair anunţă o nouă rută Sibiu - Viena. Turkish Airlines publică patru zboruri Constanţa - Instanbul

Compania aeriană Ryanair anunţă o nouă rută Sibiu -...

Autor: Mediafax

09.03.2022, 16:18 71

Compania aeriană Ryanair a anunţat miercuri lansarea unei noi rute de pe Aeroportul Sibiu către Viena. Turkish Airlines anunţă, de asemenea, patru zboruri săptămânale Constanţa – Istanbul, în loc de două.

Ryanair anunţă o nouă rută de la Aeroportul Internaţional Sibiu spre Viena, Austria. Zborurile pe ruta Sibiu-Viena vor fi operate începând cu data de 1 mai 2022, cu două frecvenţe săptămânale, în zilele de joi şi duminică.

Această destinaţie se adaugă celor opt rute deja operate de către Ryanair, respectiv: Billund, Bologna, Bruxelles Charleroi, Corfu, Dublin, Liverpool, Milano Malpensa şi Veneţia Treviso.

Totodată, Turkish Airlines anunţă că începând cu data de 28 martie suplimentează cursele aeriene pe ruta Constanţa – Istanbul de la două la patru zboruri.

Zborurile către Istanbul vor fi operate în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică.

Primul zbor Turkish Airlines care a decolat de la Constanţa spre Istanbul a fost în iunie 2013.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO