Auto

Control Poliţie-RAR: inspectorii au descoperit numeroase nereguli la maşinile din Bucureşti

Control Poliţie-RAR: inspectorii au descoperit numeroase...

Autor: Petru Mazilu

12.03.2023, 12:00 126

Poliţiştii de la Brigada Rutieră şi inspectorii RAR au descoperit numeroase nereguli în timpul unei acţiuni care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe străzile din Bucureşti.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au desfăşurat activităţi de control în trafic „în scopul creşterii siguranţei rutiere pe drumurile publice din Capitală, prevenirii accidentelor de circulaţie înregistrate pe fondul deficienţelor tehnice ale vehiculelor şi diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate sistemului de evacuare a noxelor.”

În urma controlului au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 30.000 de lei. Şase amenzi au fost pentru modificări ale sistemului de evacuare a noxelor, patru pentru modificari neomologate şi 25 pentru alte deficienţe tehnice.

Poliţiştii rutieri au reţinut 15 certificate de înmatriculare şi au retras patru seturi de plăcuţe cu numărul de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constatate. Acţiunile Poliţiei şi RAR vor continua şi în perioada următoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO